Poiana Braşov rămâne cea mai populară staţiune de schi din ţară. Starea în care se află pârtiile
Poiana Braşov, cea mai populară staţiune de schi din ţară, îi aşteaptă pe turişti în acest weekend cu pârtii în stare foarte bună, cele mai apreciate peisaje şi cea mai bună mâncare. Stratul de zăpadă are 60 de cm grosime în partea superioară a masivului.
Toate pârtiile din zona superioară a masivului oferă condiţii optime pentru schi la o temperatură de minus 7 grade Celsius. Pârtiile Drumul Roşu, Kanzel, Lupului şi Sulinar sunt în stare bună şi foarte bună iar stratul de zăpadă măsoară între 50-60 de centimetri. Pe ultimele două pârtii funcţionează instalaţiile de zăpadă artificială.
În ceea ce priveşte partea inferioară a masivului se va putea schia în stare bună pe Bradul, Drumul Roşu, Lupului, Stadion, Subteleferic, Sulinar, unde stratul de zăpadă măsoara 40 de cm iar temperatura este de minus 4 grade Celsius. Pe Drumul Roşu funcţionează instalaţia de zăpadă artificială.
Instalaţiile pe cablu specifice sezonului de iarnă, deschise sunt Covor Rulant, Telecabina Capra Neagra, Telecabina Kanzel, Telegondola, Telescaun Lupului, Telescaun Ruia, Teleschi Bradul şi Teleschi Stadion.
Puteţi cumpăra ski-pass-uri de la opt casierii şi două automate. Patru dintre casierii se află la telegondolă, una la telecabina Kanzel şi trei la telecabina Capra Neagră. Cele două automate se află amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. La toate casieriile este posibilă şi plata cu cardul. Costurile variază de la 45 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulţi, la 570 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. În cazul copiilor, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei.
O zi de schi în Poiană costă în jur de 150 de lei, echipamentul putând fi închiriat la preţuri cuprinse 50 şi 100 de lei, iar o lecţie privată de placă sau schi costă 120 de lei pe oră.
Poiana Braşov rămâne lider în topul preferinţelor românilor când vine vorba de planificarea vacanţei de iarnă sau a unui weekend la schi. Este preferată pentru accesul la pârtie, calitatea pârtiei, raportul calitate-preţ, peisaje, dar şi opţiunile de mâncare.Oferta de cazare din zonă cuprinde peste 1600 de hoteluri şi unităţi de cazare. Partener Citypuls.ro (află prognoza de răceală şi gripă din oraşul tău)
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro