Poliţia olandeză publică primele imagini cu hoţii artefactelor dacice de la Muzeul Drents

Autor: Diana Nunut Postat la 26 ianuarie 2025 30 afişări

Patru artefacte extrem de valoroase din tezaurul dacic al României au fost furate din Muzeul Drents din Olanda. Printre acestea se numără coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice, fiind considerate unele dintre cele mai importante piese ale patrimoniului nostru. Expoziţia - care putea fi vizitată pentru ultima dată în acest weekend - găzduia 673 de obiecte din metale preţioase, provenind din peste 50 de tezaure aflate în colecţiile a 18 muzee din România.

Poliţia olandeză a publicat primele imagini video cu momentul în care hoţii pun la cale explozia, apoi intră în muzeu pentru a fura artefactele dacice. 

În video se observă cum trei indivizi forţează intrarea în muzeu. La scurt timp după, camerele de supraveghere surprind momentul exploziei. 

Reamintim faptul că sâmbătă, jurul orei patru fără un sfert, a avut loc o explozie la Muzeul Drents. Bubuitura a spart mai multe geamuri ale muzeului şi ale clădirilor din jur, scrie RTV Drenthe.

Au fost furate mai multe piese, printre care şi coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice. Acestea sunt considerate a fi printre cele mai valoroase piese din cadrul expoziţiei. 

Până în acest moment, nu au fost identificate persoanele care au comis jaful. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.