Poliţia Română: Atenţie la furtul din casele aflate în construcţie!

Postat la 11 ianuarie 2014 105 afişări

Poliţiştii din Alba Iulia au depistat doi tineri, suspectaţi că au sustras bunuri dintr-o casă aflată în construcţie, în aproape 24 de ore de la comiterea faptei. Poliţia Română atrage atenţia proprietarilor de case aflate în construcţie că acestea pot deveni ţinta hoţilor, dacă nu sunt protejate în mod corespunzător împotriva efracţiei şi a furturilor de materiale de construcţii.

Poliţia Română: Atenţie la furtul din casele aflate în construcţie!

La data de 10 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Alba, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia, au identificat suspecţii unui furt dintr-o casă aflată în construcţie, la scurt timp de la comiterea faptei.

În fapt, în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, doi tineri, de 14 şi 21 de ani, ambii din municipiul Alba Iulia, ar fi sustras dintr-un imobil aflat în construcţie, din municipiu, bunuri în valoare de 1.400 de lei (ţevi de cupru, articole sanitare).

Deşi bunurile au fost valorificate, poliţiştii au reuşit recuperarea parţială a prejudiciului creat, în valoare de aproximativ 600 de lei şi restituirea către partea vătămată.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă pedepsită de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. "a, g şi i" din Cod penal.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

Dacă aveţi o casă în construcţie, angajaţi o persoană care să asigure paza proprietăţii, mai ales pe timpul nopţii. Vă poate costa mai puţin decât valoarea materialelor furate.

Recomandăm celor care deţin astfel de proprietăţi să monteze sisteme performante de închidere a uşilor şi geamurilor iar, acolo unde este cazul, să monteze şi grilaje metalice.

Sistemele de alarmă sunt eficiente dacă locuinţa aflată în construcţie se află în apropierea altor imobile locuite.

Nu depozitaţi bunuri de valoare, materiale de construcţii, unelte sau alte obiecte în spaţii care nu prezintă siguranţă, mai ales dacă acestea se află în zone izolate.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/politia-romana-atentie-la-furtul-din-casele-aflate-in-constructie-11884813
11884813
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.