Uniunea Europeană orbecăie din criză în criză, dezbinată şi fără direcţie. De vină, spun unii, poate fi lipsa de leadership politic, de politicieni de talia celor pe care Europa i-a avut când se reclădea din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial sau a celor care au pus chiar bazele Uniunii. De unde poate veni un astfel de conducător? Poate dintr-o familie de lideri, dintr-o dinastie de politicieni?

Traducere de Bogdan Cojocaru

Tatăl lui Winston Churchill a fost aristocrat britanic, membru al parlamentului şi ministru de finanţe respectat. Cariera lui Charles de Gaulle a fost influenţată puternic de tatăl său, profesor cu avere, proprietar de şcoală cu o disciplină a muncii faimoasă şi implicat în politică până-ntr-acolo încât a ajuns funcţionar în ministerul de interne al Franţei, post în care a stat 13 ani, până a demisionat. Pe de altă parte, unii dintre cei mai populari politicieni din Franţa şi Germania au avut origini dintre cele mai modeste. Georges Pompidou este un bun exemplu în acest sens. Pompidou a refăcut alianţa Franţei cu SUA. Părinţii germanului lui Helmut Schmidt au fost profesori. Moştenirea pe care Schmidt a lăsat-o Europei este Sistemul Monetar European. Şi totuşi...

Uniunea Europeană are câţiva politicieni cu funcţii mari care au politica în gene, adică s-au născut în familii de politicieni. Politico i-a trecut în revistă.

În Parlamentul European, în februarie, Helmut Geuking, parlamentar german dintr-un partid marginal din grupul transnaţional Partidului Popular European, a demisionat din funcţia de europarlamentar şi a fost înlocuit oficial de... fiul său Niels Geuking. Numele mişcării lor politice este Partidul Familiei. Cum altfel? Soţii Geuking nu au făcut nimic rău, juniorul fiind doar următorul pe lista partidului în cazul în care cineva aflat pe o poziţie mai înaltă - în acest caz, tatăl său - renunţă. Acest tip de abordare a funcţionat pentru un număr surprinzător de mare de politicieni din toată Europa şi mai ales din Belgia. Cercetătorii belgieni au publicat recent un studiu despre dinastiile politice în care au găsit că cel puţin unul din 10 deputaţi din Belgia are un părinte care a deţinut o funcţie politică. Proporţia moştenitorilor politici din parlamentele Belgiei a crescut în ultimii 20 de ani, revenind la nivelurile din secolul al XIX-lea, şi nu coboară sub 12%. Dar nu doar Belgia este cuib de dinastii politice.

Charles Michel

Preşedintele Consiliului European Charles Michel – care a provocat recent furie cu decizia sa de a candida la alegerile europene pentru ca în cele din urmă să se răzgândească – a rămas hotărât în afacerea de familie. Fiu al lui Louis Michel, care a fost ministru de externe al Belgiei, comisar european şi membru al Parlamentului European, Michel Jr s-a străduit să scape de comparaţia cu tatăl său la începutul carierei (mulţi belgieni mai în vârstă îl numesc încă Le Fils — Fiul). Dar el şi-a făcut de curând un nume devenind cel mai tânăr prim-ministru belgian înainte de a prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European. Michel are un frate mai mic, Mathieu, care este în prezent secretar de stat la Bruxelles pentru administrarea clădirilor (el este cel aflat în spatele reconstrucţiei Palatului de Justiţie).

Kaja Kallas

Premierul Estoniei Kaja Kallas, prima femeie care a ocupat această funcţie, este fiica fostului premier, ministru de externe şi candidat la preşedinţie Siim Kallas. El a petrecut, de asemenea, mai bine de un deceniu în Comisia Europeană, cel mai recent ca vicepreşedinte şi comisar pentru transporturi, iar în prezent deţine un loc în Riigikogu, parlamentul eston. Kaja Kallas, avocată şi fost europarlamentar, şi-a văzut popularitatea crescând pe tot continentul mulţumită liniei ei dure faţă de Rusia şi China (acum se află pe lista Rusiei cu urmăriţi „pentru distrugerea şi deteriorarea monumentelor soldaţilor sovietici”). Kallas a cerut sancţiuni împotriva Rusiei cu mult înainte ca aceasta să invadeze Ucraina şi s-a asigurat că Estonia este pregătită când Moscova a închis robinetele de gaze. Mama ei a fost deportată în Siberia când era copil – o poveste la care Kallas face referire adesea când vorbeşte despre Rusia. Iar povestea nu se opreşte aici. Străbunicul lui Kallas, Eduard Alver, a fost, de asemenea, un nume important în politică şi a reprezentat – în calitate de comandant al Ligii Estoniene de Apărare – una dintre figurile de frunte care au luptat pentru independenţa Estoniei faţă de Uniunea Sovietică.

Marine Le Pen

Aşa tată, aşa fiică? Marine Le Pen a călcat pe urmele spre extremă dreapta ale tatălui ei, Jean-Marie Le Pen, fondatorul Frontului Naţional. Datorită încercărilor ei de a se rupe de trecutul toxic al partidului şi de a curta centrul, Marine Le Pen este adesea descrisă ca o versiune mai puţin radicală a tatălui ei. Mai există o „fostă” Le Pen politic, dar aceasta este mai puţin cunoscută. Marion Maréchal, nepoata lui Marine Le Pen, a renunţat la partea de Le Pen a numelui ei în 2018 (şi este căsătorită cu europarlamentarul italian Vincenzo Sofo, de la Fraţii Italiei, partid naţionalist). Marion a anunţat recent că partidul său Reconquest se va alătura Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni în Parlamentul European – ceea ce înseamnă că singurul său europarlamentar va trebui să-şi mute locul.

Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg – care în octombrie va sărbători 10 ani de mandat – este un alt lider cu politica în sânge, fiind fiul proeminentului diplomat norvegian Thorvald Stoltenberg şi al secretarului de stat Karin Heiberg.  Sora lui Heiberg, Marianne, a fost directorul Agenţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni în Orientul Apropiat (UNRWA) din Ierusalim şi a fost căsătorită cu fostul ministru de externe Johan Jørgen Holst. Acesta a fost implicat în procesul de pace care a condus la Acordurile de la Oslo, menite să propulseze procesul de pace din Orientul Mijlociu. Înainte de a-şi prelua rolul la NATO, Jens Stoltenberg a fost ministru al industriei şi ministru al finanţelor din Norvegia şi în cele din urmă a devenit prim-ministru.

Kyriakos Mitsotakis

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, la putere din 2019, s-a născut într-o dinastie politică puternică. Tatăl său a fost Konstantinos Mitsotakis, care a ocupat biroul primului-ministru în anii 1990, iar bunicul său, Kyriakos Mitsotakis, a fost un politician proeminent. Unchiul actualului şef al guvernului s-a distins ca lider al mişcării de eliberare a Greciei şi premier timp de 12 ani. Îl chema Eleftherios Venizelos. Familia are politica în sânge.  Dora Bakoyannis, sora primului-ministru, a fost ministru al afacerilor externe şi ministru al culturii. De asemenea, a fost prima femeie primar al Atenei. Fiul ei Kostas i-a călcat pe urme la primăria Atenei. În Grecia nu este însă doar dinastia Mitsotakis. Familia Papandreou l-a dat pe Georgios Papandreou, care a fost prim-ministru, şi pe fiul acestuia Andreas, şi el prim-ministru. Unul din copiii lui Andreas Papandreou, George, a fost premier, iar un altul, Nikos, a ocupat funcţia de europarlamentar.

Alexander De Croo

Înapoi în Belgia, la fel ca Charles Michel, premierul Alexander De Croo are politica în gene. Tatăl său, Herman De Croo, este un politician binecunoscut şi fost ministru al educaţiei, transporturilor şi comerţului exterior, care s-a retras din politică în 2019, după 48 de ani ca deputat belgian. Alexander De Croo a trecut de la munca din sectorul privat la politică în 2009, când a fost ales fără nicio experienţă politică pentru a fi liderul de partid al liberalilor flamanzi din Open VLD. Apoi a devenit ministru responsabil cu dezvoltarea şi agenda digitală. De Croo, un pasionat de tehnologie, încă supraveghează centrul de securitate cibernetică al ţării şi s-a ocupat de negocierile UE privind dosarele de securitate cibernetică în timpul preşedinţiei belgiene a Consiliului. De Croo a devenit prim-ministru în 2020, venind pe poziţie în fruntea unei coaliţii formate din şapte partide.

Mateusz Morawiecki

Fostulpremier al Poloniei Mateusz Morawiecki, de la partidul naţionalist Lege şi Justiţie, are un tată activist celebru. Kornel Morawiecki a fost fondatorul şi liderul Solidarităţii Luptătoare, un derivat radical din legendara mişcare Solidaritatea, simbolul est-european al luptei împotriva comunismului. Ulterior, el a fost ales în camera inferioară a parlamentului polonez. Mateusz Morawiecki a lucrat ca preşedinte al unei bănci înainte de a deveni ministru al dezvoltării în 2015. A ajuns apoi în funcţia de ministru al finanţelor, sportului şi vincepreşedinte al consiliului de miniştri. El a preluat funcţia de prim-ministru în 2017, dar partidul său a pierdut alegerile anul trecut în faţa veteranului Donald Tusk. Acesta s-a născut în Gdańsk, acolo unde s-a născut şi Solidaritatea. Bunicul său a trecut printr-un lagăr de concentrare nazist şi a fost obligat să se înroleze în armata nazistă, de unde a dezertat pentru a se alătura Forţelor Armate Poloneze din vest, luptătoare alături de aliaţi contra Germaniei.

Václav Klaus fiul

Fostul deputat ceh Václav Klaus fiul, care s-a retras din viaţa politică în 2021, are un palmares în politică de câteva decenii. La fel şi tatăl său, fostul preşedinte ceh Václav Klaus. Cei doi au avut politici foarte asemănătoare (politicieni din opoziţie au inventat termenul „klausism”, deoarece ambii sunt consideraţi a întruchipa conservatorismul naţional amestecat cu liberalismul economic) şi au făcut parte din acelaşi Partid Democrat Civic (ODS), cofondat de Klaus tatăl. Tânărul Klaus a fost exclus din partid în 2019 pentru că a făcut „declaraţii controversate”, inclusiv cum că nu ar vota pentru ODS, deşi este membru. Apoi a creat un partid de extremă-dreapta, eurosceptic, Mişcarea Cetăţenilor Tricolori, susţinut de politicieni precum Nigel Farage şi Viktor Orbán.

Monika Hohlmeier

Europarlamentarul german Monika Hohlmeier, preşedintele comisiei de control bugetar a Parlamentului UE şi membru al Partidului Popular European, este fiica lui Franz Josef Strauss, fost ministru al apărării sub Konrad Adenauer. Hohlmeier a fost ministru local bavarez pentru educaţie şi afaceri culturale până în 2005 şi a câştigat un loc în Parlamentul European în 2009. Tatăl ei a trebuit să demisioneze din funcţia sa de ministru al apărării după afacerea Spiegel, când doi reporteri de la Der Spiegel au fost anchetaţi sub suspiciunea de trădare după ce au scris un articol despre capacităţile de apărare ale Germaniei.   ■