Tendinţele fasciste din unele ţări sunt descrise  într-un articol publicat de Project Syndicate şi semnat de profesorul de istorie Federico Finchelstein şi profesorul de filosofie Jason Stanley.

În contrast puternic cu leadershipul eficient arătat de cancelarul german Angela Merkel, de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi de tehnocraţia autocratică din Singapore, naţionaliştii de extremă dreapta au abordat criza cu ceva ce lumea nu a mai văzut de decenii: politica fascistă pe timp de boală. Şi nimeni nu este un reprezentant mai bun al acestei mărci politice decât preşedintele Braziliei, fostul ofiţer de armată Jair Bolsonaro.

Câţiva alţi lideri de naţiuni – inclusiv preşedintele din Nicaragua, Daniel Ortega, şi dictatorii din Belarus, Turkmenistan şi Coreea de Nord – încă mai neagă faptul că pandemia mondială de COVID-19 reprezintă o ameninţare. Dar, printre negatorii coronavirusului, Bolsonaro joacă într-o ligă proprie.

Printre altele, Bolsonaro şi-a demis recent propriul ministru al sănătăţii, Luiz Mandetta, doar pentru că acesta a susţinut măsuri uşoare de distanţare socială. Bolsonaro pare să-l imite pe omologul său din SUA, Donald Trump, care a demis recent un oficial din sănătate pentru că a rezistat eforturilor sale de a promova un tratament netestat pentru COVID-19.

De-a lungul crizei, Trump a fost instabil, oscilând incoerent între negare şi a solicita acţiuni decisive pentru ca, recent, să speculeze că boala ar putea fi tratată prin injectarea de dezinfectanţi casnici în organism. Într-un final, liderul american a dat vina pe China pentru necazurile naţiunii sale. Şi totuşi, el şi Bolsonaro canalizează acelaşi impuls politic de a se pune deasupra ştiinţei şi expertizei, dând importanţă mai mare propriilor instincte primare şi justificându-şi deciziile prin credinţă şi mit. Deşi „strategiile” lor sunt parţial distincte, ambele împărtăşesc un fond istoric fascist care se concentrează în jurul cultului unui lider şi al mitului măreţiei naţionale – o măreţie care a fost compromisă de internaţionalism şi liberalism (ceea ce fasciştii echivalează cu comunismul).

În întreaga lume, răspunsurile liderilor de extremă dreapta la pandemie prezintă elemente cheie ale ideologiei fasciste. După ce membrii partidului naţionalist de dreapta Vox din Spania au fost infectaţi la propriile mitinguri politice, ei au sugerat că anticorpii lor reprezintă lupta naţiunii împotriva unui invadator străin. După cum a spus unul din liderii acestei formaţiuni, Javier Ortega Smith, „anticorpii mei spanioli se luptă contra viruşilor chinezi blestemaţi”.

În mod similar, Bolsonaro, în primul său discurs major despre COVID-19 (pe 24 martie), a afirmat că Brazilia nu are o vulnerabilitate ieşită din comun la virus. Spre deosebire de Italia slabă, cu „numărul mare de bătrâni” de acolo, Brazilia zilelor noastre, a argumentat el, „are totul, da, totul pentru a fi o mare naţiune”. Bolsonaro şi-a lăudat apoi propriul „trecut de atlet”, atingând astfel un alt motiv fascist standard: liderul ca întruchiparea sănătăţii şi vigorii naţiunii. Conform gândirii sale, Bolsonaro este nici mai mult nici mai puţin decât Brazilia.

Există motive întemeiate pentru care o parte din presă l-a poreclit pe Bolsonaro, ales la sfârşitul anului 2018, „Trump de la tropice”. Afinitatea liderului brazilian pentru Trump nu a fost niciodată mai clară decât în reacţia sa la pandemie. Când Trump a cerut la sfârşitul lunii martie redeschiderea Americii până la Paşte, Bolsonaro l-a imitat rapid.

Dar, spre deosebire de Trump, Bolsonaro îşi completează vorbele cu fapte. În timp ce Trump sugerează adesea că are o dorinţă de putere absolută, el se retrage de fiecare dată. În schimb, Bolsonaro se alătură protestelor publice în sprijinul intervenţiei armatei în Brazilia pentru desfiinţarea parlamentului brazilian şi a instituţiilor judecătoreşti. El este, în esenţă, o dublură a lui Trump, dar una care înfăptuieşte ceea ce Trump poate doar visa. Şi, având în vedere că fascismul este, la rădăcină, o fantezie de putere absolută a unui lider, Bolsonaro şi-a depăşit până acum profesorul în realizarea visului.

Mai mult decât atât, în politica fascistă realitatea este doar un instrument prin care se poate propaga ideologia şi este afirmată dominaţia. După cum a scris Hitler în Mein Kampf, „statul naţional va privi ştiinţa ca pe un instrument pentru impulsionarea mândriei naţionale”.

Dincolo de Brazilia şi Statele Unite, o altă mare democraţie cea mai mare din lume - a intrat sub conducerea extremei drepte: India. Acolo, prim-ministrul Narendra Modi şi partidul de guvernământ Bharatiya Janata au folosit pandemia pentru a promova o campanie continuă de demonizare îndreptată către populaţia musulmană indiană.

În acest scop, guvernul Modi a atribuit public răspândirea coronavirusului unei întâlniri anuale a grupului misionar musulman Tablighi Jamaat, ignorând în acelaşi timp întâlniri similare organizate de grupurile hinduse. Nu este surprinzător, observă jurnalista Rana Ayyub, că „hashtagurile #CoronaJihad şi #BioJihad au inundat Twitterul” în ultimele săptămâni. Mesajul transmis de guvernul Modi naţiunii se bazează pe o minciună revoltătoare, dar are consecinţe de amploare pentru musulmanii din India. Cu mult înainte de venirea COVID-19 musulmanii erau vizaţi de o campanie de discriminare instrumentată chiar de stat. Pe lângă efortul oficial al guvernului de a le retrage câtorva milioane de musulmani cetăţenia, a existat o creştere a violenţei extrajudiciare împotriva musulmanilor, inclusiv un pogrom care a coincis cu vizita oficială a lui Trump în India la începutul acestui an. „Partidul aflat la guvernare în India nu se va da în lături de la nimic pentru a-şi impune agenda naţionalistă hindusă”, a scris în februarie ziarul american The Atlantic, descriind cum mulţimi înarmate hinduse atacau cartiere musulmane, musulmani şi afacerile acestora în Delhi în timp ce poliţia stătea pasivă sau, în unele cazuri, îi proteja pe atacatori. Musulmanii au ripostat. Au murit atunci cel puţin 45 de persoane, iar experţii avertizează că lumea ar trebui să se aştepte la pogromuri şi mai mari. Violenţele au amintit de cele din 2002, când Modi era secretar de stat, iar autorităţile nu au făcut nimic pentru a opri carnagiul în care au murit 1.000 de persoane, cele mai multe musulmani. 

În Turkmenistan, dictatură închisă, care se fereşte de lumea exterioară, autoritatea susţine că în ţară nu există niciun caz de îmbolnăvire de COVID-19 şi că nici n-a existat vreodată. În schimb, în plină pandemie mondială, acolo au fost organizate defilări grandioase cu biciclişti costumaţi la fel, pentru a marca Ziua Mondială a Sănătaţii, şi cu cai pentru a sărbători Ziua Calului. Turkmenistanul neagă, de asemenea, că ar avea vreun caz de SIDA. Preşedintele Gurbanguli Berdîmuhammedov îşi alimentează cu grijă imaginea de atlet.

În politicile fasciste, membrii grupului asupra căruia este îndreptată ura sunt aproape întotdeauna înfăţişaţi ca purtători ai bolii. Aşa i-au descris naziştii pe evrei şi tot aşa justifică astăzi guvernele de extremă dreapta politicile care vizează imigranţii şi minorităţile. În Italia, patria primului regim fascist, Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Lega, a susţinut în februarie că „a permite intrarea în ţară a emigranţilor din Africa, unde prezenţa virusului a fost confirmată, este o iresponsabilitate”. La acea vreme existau deja 229 de cazuri confirmate de COVID-19 în Italia şi doar unul din toată Africa. De atunci, Italia a devenit cel mai mare focar de boală din Europa. De asemenea, nu este surprinzător că administraţia Trump a folosit criza COVID-19 pentru a-şi consolida poziţia antiimigranţi. Făcând mai mult decât să atace obsesiv imigranţii fără documente, administraţia a impus şi un moratoriu cuprinzător asupra imigraţiei legale.

Liderii politici vor fi întotdeauna tentaţi să pună vina pentru probleme pe duşmani ideologici familiari, deoarece acest lucru oferă coerenţă narativă. Dar, după cum a reamintit Hannah Arendt, teoretician germano-american al politicii care a abordat teme ca antisemitismul şi totalitarismul, „handicapul principal al propagandei totalitare este că nu poate satisface acest dor al maselor pentru o lume complet consecventă, inteligibilă şi previzibilă fără a intra în conflict serios cu bunul simţ”. Evreică în germania nazistă, Hannah Arendt a prins ambele războaie mondiale.

Acum, când SUA este copleşită de pandemie, realitatea copleşeşte propaganda. Dar, după cum ştim din istoria fascismului, nu există nicio garanţie că bunul simţ va învinge.

Federico Finchelstein este profesor de istorie la New School for Social Research and Eugene Lang College şi autor al cărţii „O scurtă istorie a minciunilor fasciste”. Jason Stanley este profesor de filosofie la Universitatea Yale şi autor al studiului „Cum funcţionează fascismul: Politica lui Noi şi Ei”.