Ponta: Bătălia adevărată cu Federaţia Rusă nu va fi cu arme convenţionale, ci cu energie

Autor: Liviu Dadacus Postat la 08 septembrie 2014 42 afişări

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la o conferinţă organizată de Ambasada SUA, AMCHAM şi AMRO, că în opinia sa bătălia adevărată cu Federaţia Rusă nu va fi cu arme convenţionale, ci cu energie, el precizând, în context, că România trebuie să-şi asigure independenţa energetică.

România investeşte mai mult în cheltuielile de apărare, evident că decizia NATO e binevenită, dar eu cred în continuare că bătălia adevărată cu Federaţia Rusă nu va fi cu arme convenţionale, ci cu energie. Dacă România reuşeşte să-şi asigure independenţa energetică, pentru România şi pentru Republica Moldova cel puţin, atunci toate aceste obiective pe care le stabilim la nivel economic se pot atinge”, a spus Ponta.

El a arătat că domeniul energiei este unul în care România a făcut paşi foarte mari şi trebuie să facă şi mai mulţi paşi, el subliniind că sprijinul companiilor americane este esenţial în acest domeniu.

”Avem creştere în agricultură, în producţia industrială, de exporturi, dar toate depind de securitatea energetică cu atât mai mult cu cât situaţia politică din regiune, legată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, de această situaţie de instabilitate, de încălcare a unei ordini pe care o credeam stabilită, duc la cea mai mare provocare - securitateta energetică”, a spus Ponta.

El a spus că vrea sprijin şi le mulţumeşte companiilor care au investit în dezvoltarea sectorului energetic din România, fie că acestea sunt americane, europene sau româneşti.

”Legislaţia, strategia guvernamentală trebuie să ofere în domeniul energiei, în 4-5 ani, independenţa energetică de care România, Moldova au atât de mare nevoie pentru a rezista provocărilor, şantajului, presiunilor care există şi care vor continua din partea Federaţiei Ruse”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după summitul NATO din Ţara Galilor, că România trebuie să ajungă la un buget de 2% din PIB pentru Apărare, el exprimându-şi convingerea că se va putea face acest lucru înainte de 2017, având în vedere că „libertatea nu e gratis”.

„Există şi un lucru care nu o să-i placă domnului prim-ministru: angajamentul aliaţilor de a se ajunge la un buget reprezentând 2% din PIB al fiecărei ţări. Ne place, nu ne place, aşa cum am spus la începutul declaraţiei de presă, libertatea nu este gratis. Trebuie să ajungem la buget de 2% din PIB şi vom răspunde tuturor aşteptărilor care sunt legate de noi”, a spus Băsescu.

El a arătat că România s-a angajat să ajungă la 2% din PIB pentru Apărare în 2017 şi a subliniat că are convingerea că acest lucru se poate întâmpla mai devreme.

„Eu sunt convins că putem devansa puţin ca să ne îndeplinim şi noi obligaţile, nu numai să aşteptăm să ne vină aviaţia aliaţilor, să ne vină navele de război ale aliaţilor, să ne vină puşcaşii marini ai aliaţilor”, a spus Băsescu.

Preşedintele a menţionat că îndeplinirea acestui angajament financiar a fost subliniat foarte puternic în acest summit de marile puteri, el referindu-se la SUA, Franţa, Marea Britanie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
RUSIA,
/actualitate/ponta-batalia-adevarata-cu-federatia-rusa-nu-va-fi-cu-arme-conventionale-ci-cu-energie-13225166
13225166
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.