Ponta, întrebat dacă nu demisionează şi el, precum Rus: Dar eu ce-am făcut?
Premierul Ponta a fost întrebat de o jurnalistă dacă va face şi el un gest de onoare ca ministrul demisionar al Transporturilor Ioan Rus şi dacă îşí va demisia, Ponta întrebând iniţial ce a făcut, iar ulterior, după ce i s-a amintit că este cerută urmărirea penală, spunând că nu înţelegea legătura.
Înainte de a intra în plenul Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Ponta a fost întrebat dacă va demisiona.
"Domnul ministru Ioan Rus şi-a dat demisia, a fost un gest de onoare. Îi veţi urma şi dumneavoastră modelul?", l-a întrebat pe premier o jurnalistă.
"Dar eu ce-am făcut, doamnă?", a răspuns prim-ministrul.
"Sunteţi urmărit penal, în rest nimic", i s-a răspuns.
"A, nu înţelegeam legătura", a replicat, la rândul său, şeful Guvernului.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese, cerere respinsă prin vot de către deputaţi.
În urma votului din Parlament, de respingere a solicitării de urmărire penală a premierului, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Victor Ponta ar fi putut să demisioneze şi să se pună la dispoziţia justiţiei, dar a ales o variantă proastă, şeful statului adăugând că ”domnul Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro