Povestea ceasornicarului român ce face adevărate opere de artă. A creat peste 100 de ceasuri în doi ani - GALERIE FOTO
Augustin Matei a pus, la numai 36 de ani, Pucioasa, pe lista oraşelor care găzduiesc un reprezentat al exclusivistei bresle a watchmaker-ilor (cei care manufacturează ceasuri). O îndeletnice greu accesibilă, destinată adevăraţilor pasionaţi, care necesită talent, dar şi multă muncă.
Primul ceas Augustin a fost gata acum 2 ani, de Crăciun, după o muncă de 4 ani. Watchmaker-ul a învăţat singur, pentru că în breaslă şi educaţia este exclusivistă. Pentru partea tehnică a fost autodidact, iar pentru cea artistică l-au ajutat studiile de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, dar şi cele de Arhitectură Peisageră de la Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti.
„Nu am avut în spate o familie de ceasornicari. Pur şi simplu am văzut ceasuri pe net care aveau aşa o abordare mai artistică. Mi-am acordat câteva ore să văd despre ce este vorba. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am ţinut de el până am reuşit. Mi-a luat patru ani să fac primul cadran de ceas. Acum poate să îmi ia 3 sau 4 zile. Asta înseamnă că ştiu de unde să încep şi unde să termin. Atunci când targ o linie pe o schiţă, trebuie să ştiu exact şi soluţia tehnică a acelei linii: este şansţ, este tăietură, este altă piesă pentru linie… Aceasta este partea mai grea, găsirea soluţiei tehnice exact din mometul în care desenez…. Mereu mi se rupe sufletul când pleacă un ceas de la mine. Mereu spun că acel model o să mi-l fac şi mie. Nu cred că există cel mai drag ceas. Cred că există povestea din spatele fiecărui ceas şi reacţia clienţilor.” mărturiseşte Augustin.
În 2 ani, aproximativ 100 de cadrane de ceas au ieşit din mânile sale. Carcasele sunt nemţeşti, iar mecanismee elveţiene, de cea mai înaltă calitate. Pentru curele apelează la un alt meşter artist, care manufacturează curele din materiale exotice: piton, aligator, pisică de mare, şi struţ. Spune că ceasurie sale nu sunt pentru cei cu bani, ci pentru cei educaţi: „. 99% din clienţii au un nivel de educaţie foarte ridicat. Pentru că eu vând un statut spiritual, nu un statut financiar. ( … ) Augustin este un brand acum, mai ales pentru cei care sunt pasionaţi de ceasuri. Am comenzi din străintate, dar multe comenzi vin de la noi. Şi parcă mie mai drag să fac ceasuri românilor, decât celor de afară.”