În decembrie 2019, unul dintre cele mai de anvergură dosare penale din istoria României post-decembriste, cunoscut ca „Rompetrol II” (desprins din „Rompetrol I”), avea să fie clasat, iar măsurile  impuse în acest dosar, inclusiv sechestrele, aveau să fie ridicate în cea mai mare parte. Hotărârea de menţinere a ordonanţei de clasare a rămas definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vineri, 10 iulie. Atât dosarul, cât şi sentinţa, au stârnit în spaţiul public controversă şi emoţie, punându-se problema „cine pierde, cine câştigă”. Având în vedere că vorbim de un dosar ce a însumat peste 3000 de volume (Rompetrol I şi II), lucrurile sunt departe de a fi simple, aş zice, după 15 ani de lucru în acest dosar, dosar în care am avut responsabilitatea de coordonator al apărării companiilor KazMunayGas / Rompetrol. În final, vorbim, între altele, de o datorie pe care statul a recuperat-o în proporţie de peste 90% - probabil cel mai mare procent recuperat dintr-o datorie istorică din tot ceea ce a însemnat privatizare după ‘90.   

În mai 2016, DIICOT a pus sub acuzare patru foşti miniştri implicaţi în dosarul Rompetrol II – Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea. Tot atunci, a fost pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale acestora. De asemenea, procurorii au pus sechestru pe bunurile grupului Rompetrol, inclusiv asupra rafinăriei Petromidia. Iniţial, au fost puse sub acuzare 14 persoane în acest dosar, printre care Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu şi acţionar în Rompetrol, Alexandru Nicolcioiu, fostul Presedinte CA al Petromidia, Adrian Constantin Volintiru, fost preşedinte AVAS, cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart. Acuzaţiile care li se aduceau erau de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, înşelăciune, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare. 

Procurorii acuzau că, în anul 1998, Dinu Patriciu şi Sorin Marin, împreună cu cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart, au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, care a avut ca scop desfăşurarea unor ample activităţi în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare. La acest grup ar fi aderat ulterior şi persoane de decizie din cadrul Fondului Proprietăţii de Stat sau din cadrul Guvernului, care, prin exercitarea cu rea-credinţă sau defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor acestui grup. 

„Iertare de datorie”? 

După aproape 4 ani de la reluarea dosarului în anul 2016, prin Ordonanţa din 5 decembrie 2019, a fost stabilit că faptele privitoare la Privatizarea Vega, Privatizarea Petromidia, Emisiunea de obligaţiuni convertibile de către SC Rompetrol Rafinare SA în temeiul OUG nr. 118/2003, Operaţiunile derulate cu Rafinăria Steaua Română şi cu Rafo Oneşti nu intră sub incidenţa legii penale. 

Dacă este să ne punem întrebarea „cine pierde, cine câştigă”, un lucru este cert: statul nu pierde în urma deciziei de clasare a dosarului. Ce are statul român, la acest moment, din privatizarea şi post-privatizarea Petromidiei (operaţiunea cea mai importantă care se discută în legătură cu grupul Rompetrol şi acest dosar), şi ce a presupus preluarea de către Kaz Munay Gaz? La momentul acesta, avem cea mai tehnologizată rafinărie din Sud-Estul Europei, cel mai prestigios studiu de specialitate Wood Mackenzie plasând-o pe locul 9 în Europa ca nivel de tehnologizare. Şi mai are în acest moment un acţionar care îi asigură resursa de rafinare, ţiţei brut, un acţionar cât se poate de capabil să o opereze - al treilea contribuabil la bugetul de stat si al doilea exportator al ţării. 

Dacă este să depăşim perspectiva macro şi să luăm în analiză câteva teme propriu-zise din acest dosar, putem puncta: 

Conversia datoriilor istorice fiscale ale Petromidia în obligaţiuni convertibile în acţiuni prin OUG 10018/2003, ceea ce în mod “interesant” în spaţiul public a primit chiar eticheta de „iertare de datorie”. A fost pentru mine surprinzător că a prins această etichetă. Despre ce vorbim în realitate? Despre datorii fiscale, bună parte dintre ele acumulate în perioada de dinaintea privatizării Petromidiei, datorii convertite în obligaţiuni, obligaţiuni deţinute de statul român. Statul român a încasat mai bine de 250 milioane de dolari dobânzi pentru obligaţiunile respective. Obligaţiunile au fost răscumpărate în parte pentru 75 de milioane de dolari, iar restul s-au convertit în acţiuni. Statul român este actualmente acţionar al rafinăriei, are peste 44% dintre acţiuni, şi, potrivit acelui Memorandum încheiat în anul 2013 între KMG International şi guvernul român, KMG International şi-a asumat obligaţia ca, în cazul în care statul român decide în mod unilateral să vândă acest pachet de acţiuni, să le cumpere în două tranşe. 

Dacă finalizăm toate aceste calcule, constatăm că din datoria fiscală istorică statul român a recuperat, în bani şi acţiuni, peste 90% din valoarea ei nominală.  Este, de departe, singurul exemplu din istoria post-decembristă a României în care se realizează o satisfacere corespunzătoare a intereselor statale cu privire la datorii fiscale istorice, ca urmare a desfăşurării unor proceduri de privatizare. Prin comparaţie, am depus la dosar, la un moment dat, o listă de 33 de pagini cu facilităţi fiscale date de statul român altor companii constând în iertări de datorii adevărate. Aceasta chestiune, ce presupune recuperarea a peste 90% din datorii, sigur nu este o iertare de datorie. 

Dezvoltarea României ca hub energetic pentru regiunea Mării Negre

Mai mult, KMG International şi-a asumat, faţă de Guvernul român, dezvoltarea unui Fond de investiţii mixt Româno-Kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari, urmărind o ţintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă. Fondul a fost înfiinţat în baza memorandumului semnat, în 2013, între statul român şi acţionarii kazahi. Statul român a dobândit în proprietate, pe cheltuiala KMGI, un pachet de 20% dintre acţiunile S.C. „Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român” S.A. (“Fondul” sau “Fondul Kazah-Român”), prin „Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie” S.A. (societate comercială deţinută integral de statul român, reprezentat de Ministerul Energiei). 

Actualmente, KMG International este unul dintre cei mai importanţi actori economici din România, dovedind respectarea angajamentului de a contribui la dezvoltarea României ca un hub energetic pentru regiunea Mării Negre. Astfel, KMG International a realizat investiţii în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari începând din anul 2007 pe piaţa locală, în operaţiuni derulate de mai mult de 5.000 de angajaţi. Grupul a plătit în perioada 2007-2014 peste 12 mld dolari la bugetul României. 

Despre avocatul Gabriel Albu

Gabriel Albu este Managing Partner şi fondator Albu-Legal, firmă de avocatură boutique specializată în dreptul penal al afacerilor. De-a lungul timpului, avocatul Gabriel Albu a fost implicat într-un număr mare de cauze penale de nivel înalt în România, gestionând dosare complexe la cel mai înalt nivel de reprezentare care au implicat îndeosebi acuzaţii de evaziune fiscală şi fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, acuzaţii de corupţie, fraudă financiară, infracţiuni de serviciu pe piaţa de capital şi fraude privind achiziţiile publice. Cel mai recent succes obţinut de Gabriel Albu a fost dosarul cunoscut generic drept „Rompetrol II”, unde echipa coordonată de acesta a reuşit obţinerea clasării dosarului, soluţie confirmată în luna iulie 2020 de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.