Încă din primul an de liceu, Alina Iancu ştia cu certitudine ce facultate vrea să urmeze, dar şi ce meserie îşi va alege după absolvire: arheologia. Şi, cu toate că părerile apropiaţilor nu erau favorabile, acest domeniu fiind privit ca unul „al bărbaţilor”, ea a decis să nu se dea bătută, iar doctoratul, munca de cercetare şi săpăturile făcute pe situri din România şi străinătate i-au demonstrat că a făcut alegerea corectă. Ce implică acest job şi de ce nu se înghesuie tinerii români să îl aleagă?

Mi-am dorit să devin arheolog încă din clasa a IX-a, fiind foarte pasionată de istorie. Fără să bănuiesc cu adevărat cât de complexă şi frumoasă este acestă meserie, la finalul liceului am decis să dau admitere la Facultatea de Istorie. A fost singura mea opţiune pentru că deja ştiam ce vreau să fac. Fiind o alegere atât de de diferită faţă de ce au ales alţi colegi, au fost mulţi cunoscuţi, în special din familie şi chiar dintre foştii profesori, care m-au sfătuit să aleg altă meserie, arheologia fiind o profesie prea grea pentru o fată, în opinia lor”, povesteşte Alina Iancu, arheolog specialist la Institutul Naţional al Patrimoniului. Pasiunea pe care o avea pentru istorie şi curiozitatea de a descoperi un domeniu de-a dreptul fascinant au fost însă mult prea mari, aşa că a mers înainte pe calea pe care şi-o dorea. „Percepţia societăţii despre femeile care practică meserii cu o componentă importantă de muncă de teren este una mai degrabă negativă. Sper că prin entuziasmul cu care noi, femeile arheologi, ne desfăşurăm activitatea şi promovăm patrimoniul, vom reuşi să schimbăm acestă percepţie, iar pe viitor tinerele pasionate de acest domeniu să nu mai fie descurajate.”

În prezent este arheolog specialist şi, cu toate că practică această profesie „cu drepturi depline” de 7 ani, a fost implicată în cercetări arheologice încă din 2012, din primul an de studenţie. „Am urmat cursurile de licenţă şi cursurile de master în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, iar ulterior am finalizat teza de doctorat la Şcoala Doctorală de Istorie UB. Începând cu 2016 am beneficiat de burse de studiu la Varşovia (Polonia), Atena (Grecia) şi Copenhaga (Danemarca) şi am luat parte la diverse cursuri de specializare în afara ţării”, îşi descrie ea pe scurt pregătirea profesională.

Spre deosebire de alte domenii, ea subliniază că în arheologie prima condiţie pentru a te putea angaja este să ai studii de specialitate. „Arheologii debutanţi trebuie neapărat să fi absolvit un master în domeniu, iar pentru a deveni arheolog specialist este necesar să finalizezi o teză de doctorat. În plus, arheologii experţi au la activ numeroase publicaţii şi experienţă solidă în domeniu.”

Aşadar, pe lângă studii, spune că şi experienţa este la fel de importantă, întrucât arheologia necesită un set complex de cunoştinţe şi însuşirea unor tehnici şi metode specifice de cercetare de teren şi de documentare. „De exemplu, arheologii trebuie să ştie să folosească cel puţin câteva dintre instrumentele de bază din domeniu pentru a participa cu succes la o cercetare arheologică (metode de înregistrare a informaţiei, metode de cartografiere, obţinerea de măsurători la faţa locului etc). Aşadar, viaţa unui arheolog este mult diferită faţă de filmele cu Indiana Jones cu care publicul larg s-a obişnuit.”

De asemenea, completează ea, un bun arheolog trebuie, în primul rând, să iubească natura, să fie o persoană dinamică şi să accepte un stil de viaţă care implică plecări repetate cu ocazia desfăşurării cercetărilor de teren, a conferinţelor şi cursurilor de specializare care de multe ori au loc în afara ţării. „În plus, arheologii studiază şi se instruiesc permanent, fiind mereu deschişi la noi oportunităţi pentru a se perfecţiona şi pentru a putea disemina rezultatele cercetărilor pe care le desfăşoară într-un mod cât mai profesionist.”

În ceea ce o priveşte, de-a lungul timpului a luat parte la cercetări arheologice atât în România, săpând de aproape zece ani la cetatea Histria, şi cu alte ocazii în aşezarea rurală Caraburun de lângă Jurilovca, în cetatea Tropaeum Traiani, în cetatea Noviodunum şi tellul Gumelniţa, cât şi în străinătate. „Am participat şi la cercetări în Bulgaria, mai exact la cetatea Apolonia Pontica (actualul Sozopol), în Turcia la Labraunda, lângă Milas şi în Grecia, unde am desfăşurat stagii de cercetare la Olimpia, în Peloponez, pe parcursul doctoratului şi mai recent la Olint, în nordul Greciei.”

La adăpostul AC-ului sau sub arşiţa soarelui

Printre cele mai frumoase aspecte ale acestei meserii, Alina enumeră posibilitatea de a învăţa mereu lucruri noi, lipsa unei rutine de lucru, crearea unor prietenii cu colegi din alte ţări sau chiar alte continente, experienţe inedite pe şantiere, la congrese internaţionale, privilegiul de a beneficia de burse la instituţii prestigioase, integrarea într-o reţea de internaţională de cercetători, posibilitatea de a aduce lucruri noi prin studiile pe care cei din domeniu le realizează şi bucuria de a împărtăşi unei comunităţi de oameni pasionaţi de patrimoniu propriile descoperiri.

Pe de altă parte, susţine că aspectele mai degrabă neplăcute sunt puţine. „Uneori munca de teren este solicitantă din punct de vedere fizic, iar arheologii trebuie să facă faţă şi unor evenimente neaşteptate, precum este vremea rea care ne prinde uneori săpând pe sit. În plus, participarea la săpături arheologice implică adaptarea la un mediu mai puţin prietenos, trebuie să lucrăm cu echipamente corespunzătoare (de exemplu, chiar dacă este vară este recomandat ca pe teren să purtăm bocanci pentru a evita accidentările). Alte impedimente sunt reprezentate de dificultăţile birocratice, căci şi în arheologie ne lovim de multe ori de incapacitatea instituţiilor statului de a gestiona corect resursele de patrimoniu şi de a investi în mod corespunzător în cercetare.”

Potrivit Alinei, deşi munca de teren reprezintă o parte importantă în viaţa unui arheolog şi presupune participarea activă la săpături arheologice pe diverse situri, atât în România cât şi în străinătate, cercetarea de laborator este şi ea o componentă care ajută la o mai bună înţelegere a artefactelor descoperite. „Prin prelevarea de probe şi investigarea lor sub microscop ori prin efectuarea de alte analize complexe, arheologul reuşeşte să înţeleagă mai bine caracteristicile obiectului, fapt care îi permite să scrie studii mai bine documentate despre cum au fost, de pildă, realizate şi folosite obiectele din trecut. Pe de altă parte, activitatea la birou presupune o parte organizatorică, de planificare, dar în spatele vieţii de arheolog există şi o muncă sistematică de documentare, etapă care ocupă o parte importantă a programului nostru şi se realizează adesea în biblioteci de specialitate sau în arhive.”

Cititi aici materialul integral