Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Rene Benko este omul care a stat în spatele Signal Holding, una dintre cele mai mari companii private din Austria care a activat în domeniul imobiliar şi care a fost cap de afiş în ceea ce avea să devină cel mai grav caz de faliment al unei companii imobiliare de la criza din 2008 şi până în prezent.
Drumul lui Benko către vârf n-a fost unul uşor. Magnatul cu o avere cândva estimată la aproape şase miliarde de dolari, a abandonat liceul la doar 17 ani şi a fost condamnat pentru dare de mită în 2012.
Atunci, Benko a cooperat cu Ivo Sander, fost prim-ministru croat pentru a-l convinge pe controversatul politician italian Silvio Berlusconi să scape Signal Holding de taxele pe care compania trebuia să le plătească pentru proiectele sale din Milano, scrie Wall Street Journal.
Benko, în vârstă de 46 de ani, a fost crescut într-o familie modestă din Innsbruck, un oraş austriac pitoresc situat în Alpi. După abandonarea liceului fostul magnat imobiliar s-a ocupat de transformarea mansardelor unor clădiri rezidenţiale în apartamente de lux, convingându-i pe rezidenţii reticenţi de la etajele inferioare să accepte planurile sale, oferindu-se să instaleze lifturi pe cheltuiala sa. În final, businessul său a devenit avantajos pentru tot cei implicaţi.
Pentru face pasul către imobiliare şi a deschide un business în toată regula austriacul a avut nevoie de bani serioşi. El a rezolvat problema finanţării după ce a convins un moştenitor al unei benzinării să vină cu cash pentru ideile sale de business. Odată ce problema banilor a fost rezolvată, Benko a dat undă verde proiectelor sale, iar imperiul său de business începea să capete contur la începutul anilor 2000. Două decenii mai târziu, mai exact în 2019, Signa Holding,se putea lăuda că deţine clădirea Chrysler din New York, una dintre cele mai emblematice asseturi imobiliare din lume.
Valoarea proprietăţilor raportate de principalele sale două companii imobiliare – Signa Prime şi Signa Holding - a crescut la 3,6 miliarde de euro în 2014, a depăşit 10 miliarde de euro în 2017 şi a sărit de 18 miliarde de euro până în 2020 - o creştere extraordinară într-un sector cu evoluţie lentă precum cel imobiliar.
Cu toate acestea, în ciuda succesului şi a rezultatelor raportate, Benko s-a lovit de o problemă care în doar doi ani a ajuns să-i scufunde imperiul: profitabilitatea companiei arăta fantastic, însă doar pe hârtie. În realitate, compania încasa pierdere după pierdere, creditorii şi investitorii băteau la uşa lui Benko după banii împrumutaţi, iar Signal Holding începea să se prăbuşească încet.
Între 2017 şi 2021, companiile lui Rene Banko raportau un profit de 3,4 miliarde de euro. Signa Holding a majorat din pix cifrele privind profitul, pentru că în caz contrar ar fi fost forţată să recunoască că se confruntă cu pierderi semnificative.
Tot în aceeaşi perioadă, Signa a făcut autorităţile austriece să ridice din sprâncene după ce a plătit dividende de 1,9 miliarde de euro, în ciuda faptului că încasase doar 1,6 miliarde de euro venituri din chiriile generate de clădirile sale, o situaţie cel puţin neobişnuită pentru un jucător imobiliar de mare anvergură.
Până în 2023, compania a fost forţată să renunţe la mai mult proiecte imobiliare, să lichideze o serie de business-uri mai mici şi să facă paşi în spate în timp ce continua să se confrunte cu scandaluri pe bandă rulantă şi să „sângereze” cash.
Lovitura finală pentru Signa Holding şi Rene Benko a venit în noiembrie 2023 când compania n-a reuşit să plătească o obligaţiune de 200 de milioane de dolari. Eşecul a declanşat o serie de falimente în lanţ care au culminat cu prăbuşirea totală a imperiului imobiliar construit de omul de afaceri austriac pe parcursul ultimilor 20 de ani.
După faliment, austriacul a ieşit din rândurile miliardarilor şi a dispărut în anonimitate. De numele lui Benko, care cândva făcea parte din clasamentul Forbes ai celor mai bogaţi oameni de pe planetă, nu se mai leagă decât un grafic al averii realizat de celebra publicaţie şi un faliment ale cărui repercusiuni asupra lumii imobiliarelor nu sunt cunoscute nici astăzi în totalitate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro