Poveştile românilor care fac bani fără să fie angajaţi undeva, nu au şef şi nici nu trebuie sa mergă la muncă zi de zi
Spre deosebire de corporatiştii parcă traşi la indigo pe care îi întâlneşti la vremea prânzului în preajma mallului Promenada, îmbrăcaţi smart casual şi cu badge-ul atârnat negreşit la gât, freelancerii alcătuiesc un altfel de peisaj.
Pe cât de diferite sunt domeniile în care lucrează, pe atât de diferite sunt şi poveştile, ţinutele, agendele şi pasiunile celor ce au ales să „agaţe în cui” legitimaţia de birou pentru a se dedica full time hobbyurilor transformate în meserie.
Potrivit datelor Eurostat, România ocupă un loc fruntaş în topul ţărilor europene cu cea mai mare rată a persoanelor care lucrează pe cont propriu, respectiv 17% din populaţia ocupată, fiind depăşită doar de Grecia (30%), Italia (22%) şi Polonia (18%).
Mulţi dintre cei care au ales să lucreze ca freelanceri, după ce au primit „votul publicului”, devenind suficient de cunoscuţi în industria în care activează, au decis să îmbine şi meseria de antreprenor cu cea de liber- profesionist, pornind mici businessuri conexe, mai ales că cele două, în unele cazuri, sunt relativ înrudite. Iar când vine vorba de diversitate, freelancingul nu are limite.
Pentru a afla mai multe despre cum o duc freelancerii români, cât câştigă, cu ce se ocupă şi ce i-a determinat – cel puţin pe unii – să renunţe definitiv la statutul de angajat, am intervievat câteva persoane din diferite domenii, de la care am aflat, printre altele, că uneori confortul unui salariu constant care îţi intră regulat pe card la data fixă e poate mai mare decât cel oferit de un regim de lucru flexibil, pe cont propriu, în care totuşi eşti direct responsabil de veniturile lunare pe care le obţii, dar că satisfacţia unei libertăţi de exprimare neîngrădite, de pildă, compensează din plin acest compromis.
Cu ce provocări vine, aşadar, statutul de freelancer în România?