Precizările Arhiepiscopiei Tomisului, după ce Teodosie a spus că fumătorii nu au voie să ia agheasmă
Arhiepiscopia Tomisului vine cu precizări, după ce IPS Teodosie a spus că fumătorii nu au voie să ia agheasmă: fumătorul, care în mod voluntar îşi ucide lent organismul şi participă la uciderea semenului său, se plasează în afara comuniunii cu Dumnezeu.
Arhiepiscopia Tomisului precizează că, bazându-se pe nenumăratele studii medicale, avertismente şi măsuri luate atât pe plan mondial cât şi naţional, dar şi pe experienţa de peste trei decenii de sprijin oferit celor grav (şi nu de puţine ori mortal) afectaţi de acest viciu, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îşi menţine cu fermitate atitudinea de militant anti-fumat, exprimându-se în spaţiul public împotriva acestui viciu, cauză principală a morţii anuale a peste 7 milioane de persoane care fumează activ şi a peste 1,3 milioane de persoane afectate indirect (prin „fumatul pasiv"), potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: „De aici deducem un procent de mortalitate cauzată direct sau indirect de fumat de 1:964 de persoane, la nivel mondial”.
În PLUS, accepţiunea canonică şi duhovnicească ortodoxă prevede că „atât sinucigaşul, cât şi persoana cauzatoare (cu voie sau fără de voie) a morţii cuiva se îndepărtează de comuniunea cu Dumnezeu (comuniune exprimată vizibil în Ortodoxie, prin Taina Sfintei Împărtăşanii, apoi prin consumul aghesmei şi a anaforei)”: „Prin urmare, fumătorul, care în mod voluntar îşi ucide lent organismul şi în mod involuntar participă la uciderea semenului său prin exalarea fumului, se plasează pe el însuşi înafara comuniunii cu Dumnezeu (care are loc în şi prin Biserică)”.
„Desigur, există îngăduinţă duhovnicească (pogorământ) faţă de orice persoană care doreşte îndreptarea şi îşi manifestă fidelitatea faţă de angajmentul de a proteja viaţa proprie şi a semenului. Acest lucru nu a fost şi nu va fi niciodată pus în discuţie, mai ales la Sfânta Arhiepiscopie a Tomisului, care participă cu regularitate, în colaborare cu autorităţile locale, la programe de conştientizare şi de combatere efectivă a fumatului (mai nou, a <vapatului>) şi a consumului de droguri”, transmite Arhiepiscopia Tomisului, adăugând că nu încalcă dreptul nimănui de a-şi rândui cum ştie el mai bine viaţa, dar nu îşi poate compromite vocaţia misionară prin aşa-zisa „îndulcire a termenilor" tocmai de cei ce „nu doresc – de altfel – nici o comuniune cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa”.
„Talentatului scriitor Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române pe pagina personală de pe o reţea de socializare, căruia îi adresăm un sincer şi tolerant <La mulţi ani!>, îi transmitem că juisarea intelectualist-utopică pe gama redusă a unei terminologii (inclusiv teologice) <de budoar> este principala sursă de încurajare a ideologiilor cristofobe, având în subsidiar, desigur, şi <ignoranţa inclusiv teologică, trântită zgomotos pe taraba ritualismului religios>. Această săritură donquijotescă, plină de zel iacobin (ilar şi defazat istoric), la gâtul unui ierarh al Bisericii care îşi îndeplineşte - cu inevitabilele limite personale, însă cu onestitate - datoria păstorească, pe linia trasată de Sfânta Scriptură, de Sfinţii Părinţi şi de colecţia canonică a Bisericii şi care nu trimite pe nimeni în iad pentru că fumează, nici nu exclude din biserică <femeia cu fiziologie normală> (aşa cum apare în <comunicatul> talentatului domn Bănescu), ci doar reaminteşte societăţii grăbite în care ne ducem vieţile că Biserica are rânduieli care nu se pot schimba după capriciile modei, se dovedeşte, din nou şi din nou, una nefericită, călcătoare, nepermis de des, a principiului: <Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui> (Matei 12, 25)”, adaugă Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.
Recent, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat, despre agheasmă, că o persoană care fumează nu poate bea, pentru că e mai rău ca un păgân.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro