Prefect: Am atacat în instanţă Primăria Generală şi cer anularea retrocedării Parcului IOR
Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a anunţat marţi că a depus o acţiune în instanţă împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care solicită anularea Dispoziţiilor de primar din anul 2005 prin care s-au retrocedat aproximativ 12 hectare de teren din Parcul IOR.
„Prefectul Municipiului Bucureşti susţine că Dispoziţiile de Primar General Nr. 4333 / 18.05.2005 şi 4334 / 18.05.2005 au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale aplicabile şi solicită instanţei să anuleze Dispoziţiile şi să redea terenul de 12 hectare în domeniul public al Municipiului Bucureşti”, potrivit unui comunicat de presă.
Hopincă a susţinut, marţi, o conferinţă de presă împreună cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.
„În urma analizei celor două Dispoziţii privind retrocedarea terenului din Parcul IOR, am decis să cer instanţei anularea acestora şi redarea terenului în domeniul public al Municipiului Bucureşti. În opinia mea, există elemente vădite de nelegalitate în ceea ce priveşte întocmirea şi aprobarea celor două Dispoziţii. Acest teren nu putea fi retrocedat niciodată şi cer instanţei să constante că retrocedarea a fost abuzivă. Terenul face parte dintr-o suprafaţă de 767 de hectare de teren arabil, rămase în proprietatea lui Ivan Grgueff după Reforma Agrară din 1921. Suprafaţa avea să fie expropriată în condiţiile legii de Reformă Agrară Nr. 187 din 1945 - fiind teren arabil, de la cetăţeanul menţionat anterior şi Elena Catacuzino, trecând astfel în proprietatea statului român. Fiind teren arabil, această parcelă nu putea fi retrocedată în baza Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ci trebuia, eventual, să facă obiectul unei cereri pe Legea Fondului Funciar Nr. 18 din 1991. Mai mult decât atât, după intrare în proprietatea statului român, terenul a fost amenajat ca parc şi a fost în permanenţă parte a domeniului public al Municipiului Bucureşti. Este evident că acest teren nu putea fi retrocedat în forma şi pe baza procedurii aplicate la emiterea Dispozitiilor 4333 si 4334 din 2005”, spune Rareş Hopincă.
Prefectul Capitalei a invitat grupurile de initiativă civică şi organizaţiile neguvernamentale interesate să facă cerere de intervenţie în dosar, dacă există elemente suplimentare care pot fi evidenţiate instanţei şi care să ducă la revenirea terenului în domeniul public al Municipiului Bucureşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro