Presă: Elon Musk ar ţine o mega-petrecere de Halloween la Castelul Bran din România, unde sunt invitaţi miliardari şi vedete de la Hollywood, precum Angelina Jolie, cofondatorii Google Larry Page şi Sergey Brin sau fondatorul PayPal Peter Thiel. Istoria fabuloasă a Castelului Bran

Postat la 29 octombrie 2022 1483 afişări

Potrivit presei din România, miliardarul Elon Musk ar ţine o petrecere privată de Halloween la Castelul Bran, alături de alţi miliardari şi vedete de la Hollywood. 

Libertatea scrie că la petrecerea organizată de Musk au fost invitaţi actriţa Angelina Jolie, cofondatorul Google Larry Page, fondatorul PayPal Peter Thiel, fondatorul Google Sergey Brin şi alţi magnaţi prieteni cu miliardarul, numiţi şi de Media Flux, dar şi români care sunt prieteni cu invitaţii lui Musk.

Amplasat în Pasul  Rucăr-Bran, la 30 km de Braşov, Castelul Bran este unul dintre cele mai emblematice şi cunoscute monumente din România, căci acesta i-a adus reputaţia Transilvaniei ca locul de naştere al legendei lui Dracula. 

În 1211, cavalerii teutoni, un ordin religios de cruciaţi germani care s-au întors din Levant, au venit în Ţara Bârsei, regiune pe care au primit-o cadou de la regele Ungariei de atunci, Andrei al II-lea, pentru a-şi apăra regatul de invadatorii cumani şi pecenegi. 

Cavalerii teutoni au construit o fortăreaţă din lemn în Pasul Rucăr-Bran. Teutonii au reuşit să se opună pecenegilor şi cumanilor în a se extinde către Câmpia Pannonică, dar fortăreaţa a fost incendiată şi distrusă de invadatorii mongoli în 1242. 

Teutonii au fost alungaţi, iar la 19 noiembrie 1377, regele Ungariei de atunci, Ludovic I cel Mare de Anjou,, a emis un document prin care acorda saxonilor braşoveni dreptul de a construi un nou castel pe o stâncă abruptă între Măgura şi Dealul Cetăţiii. Saxonii au început construirea castelului care avea să poarte numele de „Törzburg”, finalizat în 1388.

Autor Foto- Alexandru Stan 

Castelul a devenit un hub, cu rol de vamă, în care erau transferate 3% din mărfurile din Transilvania. Mercenari, ostaşi, soldaţi englezi locuiau la castel pentru a apăra Transilvania de otomani. 

Seniorul castelului era ales dintre saxoni, dar din 1407, castelul a fost dat drept feudă în schimbul loialităţii de către Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, către Mircea cel Bătrân, voievodul Valahiei, şi vasalul său. 

După moartea voievodului în 1419, Sigismund a preluat castelul şi l-a cedat principilor Transilvaniei, iar unul dintre ei, Ioan Huniade, a apărat Transilvania de otomani. 

În 1459, noul voievod al Valahiei, Vlad Ţepeş, a oferit privilegii negustorilor din Braşov şi Bran în 1448,  dar în 1459, a asediat castelul Bran pentru a ataca Braşovul, şi a executat saxonii care cereau creşterea taxelor vamale. Nemilos, Vlad a incendiat suburbiile Braşovului şi a executat sute de saxoni. Pe mulţi i-a tras în ţeapă, iar pe alţii i-a ars pe rug. Vestea despre voievod că era sângeros s-a împrăştiat, şi astfel a luat naştere legenda lui Dracula.

Scriitorul irlandez Bram Stoker a scris romanul Dracula, inspirat după poveştile despre Vlad Ţepeş, despre care se zvonea că e un vampir care bea sânge de om.

    

Autor Foto- Alexandru Stan 

La 1 ianuarie 1498, saxonii din Braşov au preluat din nou castelul pentru 1000 de florini de la regele Vladislav al II-lea Jagello, iar în 1651, castelul a fost vândut lui George al II-lea Rackoczi. 

Între timp, Transilvania a devenit parte a Imperiului Habsburgic din 1687, iar în 1723, turnul de nord al castelului a fost renovat şi reconstruit în timpul domniei lui Gabriel Bethlen. 

Castelul a fost supus unor lucrări de restaurare în secolul 19, dar a căzut iar în paragină, fiind locuit de pădurari, vânători şi inspectori silvici până la Primul Război Mondial. 

La 1 decembrie 1920, castelul a fost oferit drept cadou de către primarul Braşovului Karl Schnell către regina Maria a României şi a devenit reşedinţa de vară a familiei regale până în 1932.  

Vizitatorii pot să vadă dormitorul regal al regelui Ferdinand, sobele şi piesele de mobilier, iar zona din jurul castelului a devenit un parc englezesc cu două iazuri şi o Ceainărie. În 1932, a fost construită centrala hidroelectrică pe pârâul Turcu care a iluminat castelul. 

În 1938, după moartea reginei Maria, Castelul Bran a fost moştenit de Prinţesa Ileana, căsătorită cu arhiducele Anton al Austriei în 1931. În 1940, din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial,  sarcofagul cu inima reginei Maria a fost transportat şi amplasat într-o capelă din cripta scuptată în stâncă, peste valea castelului. Un spital numit Spitalul Inimii Reginei a fost construit la Bran pentru a trata soldaţii răniţi. 

După instaurarea comunismului, castelul a devenit muzeu în 1956, iar prinţesa Ileana a fost forţată să părăsească castelul şi ţara.

  

Arhiva Foto Mediafax, Fotograf: Mihaela Cojocariu

Castelul a fost restaurat din 1987 şi redeschis ca muzeu după revoluţia anticomunistă. 

În 2006, castelul a fost restituit arhiducelui Dominic, arhiducesei Maria Magdalena şi arhiducesei Elisabeta, moştenitorii Principesei Ileana a României. 

Turiştii pot vedea expoziţii cu piesele de mobilier ale familiei regale, dormitorul regelui Ferdinand, Salonul Principelui Nicolae al României, Salonul de muzică şi Biblioteca Reginei Maria, Salonul Bierdermeier, sufrageria regală, sala costumelor, sala de arme, terasele, fântâna,  şi diverse exponate captivante precum armuri medievale, echipamentele unui cavaler teuton, costumul lui Vlad Ţepeş, rochii, dar şi istorisiri despre Dracula, vârcolaci, centauri şi iele. 

Suplimentar, turiştii pot vizita sala instrumentelor medievale de tortură, şi Tunelul Timpului, despre care nu se pot oferi informaţii, de aceea, mergeţi şi vizitaţi castelul să vă bucuraţi de splendoarea şi istoria sa.  

Pentru program şi tarife, vizitaţi site-ul oficial al castelului.  

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
castelul bran,
dracula,
istorie,
brasov

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.