Preşedintele Iohannis şi soţia sa, la slujba de la Biserica romano-catolică "Sf.Andrei" din Mangalia

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 14 iunie 2015 403 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au fost prezenţi, duminică, la Biserica romano-catolică "Sfântul Andrei" din Mangalia, unde au asistat la slujba religioasă.

Potrivit reprezentanţilor bisericii, şeful statului a venit împreună cu soţia sa şi cu câţiva prieteni, în jurul orei 10.30, şi cu toţii au asistat la slujba religioasă.

După încheierea acesteia, şeful statului a stat de vorbă cu reprezentanţii bisericii, după care a plecat împreună cu cei care îl însoţeau.

Aceasta este prima vizită a unui şef de stat la Biserica romano-catolică "Sfântul Andrei" din Mangalia, spun reprezentanţii acesteia.

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, se află pe litoral la acest sfârşit de săptămână.

Şeful statului a împlinit, sâmbătă, 56 de ani.

De ziua sa de naştere, preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, alături de soţia sa, în staţiunea Neptun, la vila de protocol, unde potrivit unor surse locale ar fi ajuns încă de vineri seară.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
BISERICĂ,
/actualitate/presedintele-iohannis-si-sotia-sa-la-slujba-de-la-biserica-romano-catolica-sf-andrei-din-mangalia-14451456
14451456
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori