Preşedintele Serbiei îşi retrage sprijinul faţă de Ucraina în rezoluţia ONU

Autor: Iris Dutescu Postat la 25 februarie 2025 19 afişări

Preşedintele sârb Aleksandar Vučić şi-a cerut scuze în faţa cetăţenilor după ce Serbia a votat în favoarea unei rezoluţii a Organizaţiei Naţiunilor (ONU) care solicită o pace justă şi durabilă în Ucraina.

„Cred că Serbia a făcut o greşeală astăzi, îmi cer scuze cetăţenilor pentru asta. Îmi asum singur vina pentru că probabil sunt obosit şi împovărat şi nu pot face totul”, a declarat Vučić, luni seară, la postul sârb Happy Television.

Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluţie, susţinută de naţiunile europene, care solicită o pace justă şi durabilă în Ucraina. Rusia şi Statele Unite au votat împotriva rezoluţiei, în timp ce Serbia s-a numărat printre cele 93 de ţări care au susţinut-o. 18 ţări s-au opus rezoluţiei, iar 65 s-au abţinut.

Potrivit lui Vučić, Serbia ar fi trebuit să se abţină de la votul asupra rezoluţiei susţinute de Europa, la fel cum a făcut cu cea americană, scrie Politico.

„În ceea ce priveşte rezoluţia americană, am votat exact aşa cum ar fi trebuit. Ne-am abţinut. Ar fi trebuit să ne abţinem, în opinia mea, şi de la rezoluţia europeană”, a spus el. „După cum puteţi vedea, spun acest lucru într-un moment în care este destul de clar că voi pierde favoruri sau puncte politice în UE din această cauză. Cred că Serbia trebuia să se abţină”, a adăugat el.

Serbia întreţine de mult timp legături strânse cu Rusia, precum şi o strânsă cooperare economică; Serbia se bazează pe Moscova pentru aprovizionarea cu gaze.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
serbia,
onu,
ucraina
0 of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori