Prima întâlnire între Biden şi Erdogan la Casa Albă va avea loc în mai
Preşedintele Turciei, Tayip Erdogan, va fi primit la Casa Albă pe 9 mai, în prima sa vizită oficială în SUA în timpul mandalului lui Joe Biden, au declarat vineri oficiali americani şi turci.
Legăturile dintre cei doi aliaţi din NATO, mult timp tensionate din cauza divergenţelor privind o serie de probleme, s-au dezgheţat de când Ankara a ratificat, în ianuarie, candidatura Suediei la aderarea la alianţa nord-atlantică, după o întârziere de 20 de luni, care a provocat nemulţumiri la Washington, scrie Reuters.
Cu toate acestea, tensiunile persistă, inclusiv în ceea ce priveşte nordul Siriei, unde forţele americane sunt aliate cu militanţii kurzi pe care Ankara îi consideră terorişti şi împotriva cărora a desfăşurat operaţiuni militare transfrontaliere. Între timp, Washingtonul a presat Ankara să facă mai mult pentru a se asigura că sancţiunile sale împotriva Rusiei nu sunt eludate în Turcia, un stat riveran Mării Negre.
De când Biden a fost ales, în 2020, el şi Erdogan s-au întâlnit de câteva ori în summituri internaţionale şi au vorbit la telefon. Turcia a făcut presiuni pentru o întâlnire la Casa Albă, relevă sursa citată.
Unul dintre cei doi oficiali turci care au confirmat vizita planificată pentru luna mai a declarat că vizita are loc în timpul "unei ferestre de oportunitate" pentru legăturile bilaterale.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro