Primarul din Câmpulung Muscel vorbeşte despre o catastrofă ecologică din cauza deşeurilor de la ARO

Autor: Petru Mazilu Postat la 14 ianuarie 2022 175 afişări

Primarul oraşului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, susţine că întreaga comunitate este în pericol din cauza deşeurilor depozitate pe fosta platformă ARO. Este o bombă cu ceas, poate fi o catastrofă ecologică, spune primarul care solicită intervenţia instituţiilor şi a organizaţiilor ecologice.

Primarul din Câmpulung Muscel vorbeşte despre o catastrofă ecologică din cauza deşeurilor de la ARO

„Gata! Răbdarea mea ca autorităţile să-şi facă treaba a luat sfârşit. Încă mă bazez pe spijinul Prefectului Argeş, dar nu ştiu cât de mult poate să facă pentru a ne scăpa de cele 1600 de tone de deşeuri periculoase de pe fosta platformă ARO. Trebuie schimbată legislaţia şi e mare nevoie de intervenţia Guvernului. De un an de zile fac demersuri peste demersuri către toate autorităţile. Am vorbit cu fiecare generator de deşeuri. Unii ar vrea să le ridice, dar nu au bază legală. Colac peste pupăză, firma Global Eco Center (cea care e a adus deşeurile la Câmpulung) se află acum în procedură de faliment şi vrea să “se spele pe mâini”, să scape de responsabilitatea de a neutraliza deşeurile. Am făcut adresă către lichidator pentru a bloca falimentul înainte ca societatea responsabilă să ne scape de deşeuri”, a explicat Elena Lasconi.

Primarul anunţă că a sesizat toate instituţiile despre problema de pe fosta platformă ARO.

„Ieri am sesizat în scris: DNA (pentru a verifica de ce autorităţile locale, judeţene şi naţionale nu au gestionat situaţia deşeurilor cu prioritate, de ce Agenţiile judeţene de protecţia mediului din ţară nu au cerut în tot acest timp generatorilor certificatele de neutralizare a deşeurilor periculoase pe care le-au produs etc), Prefectură, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Mediului, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Guvernul României, Parlamentul României ( comisiile de mediu din Senat şi Camera Deputaţilor)”, a adăugat Elena Lasconi.

În plus, primarul cere ajutorul organizaţiilor ecologice deoarece resturile ar putea intra în pânza freatică a oraşului.

„Fac apel la Green Peace şi la toate organizaţiile de protecţia mediului, oamenilor de bună credinţă, care vor să se implice pentru a evita producerea unei CATASTROFE ECOLOGICE! Starea de degradare a recipientelor în care zac cianuri şi alte deşeuri este atât de avansată încât oricând poate avea loc o tragedie. Multe dintre butoaiele cu deseuri s-au prăbuşit din cauză că paleţii de lemn au putrezit. O simplă scânteie poate duce la o catastrofă ecologică, nu mai vorbesc de faptul ca se pot infiltra şi în pânza freatică, iar zeci de mii de oameni pot fi afectaţi fără ca măcar să ştie acest lucru”, a precizat Elena Lasconi.

O petiţie online a fost deschisă, iar localnicii o pot semna pentru a solicita îndepărtarea deşeurilor periculoase şi ecologizarea zonei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deşeuri,
platformă,
catastrofă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.