Primăvară a adus recorduri importante pentru piaţa de artă. Licitaţia de Primăvară a avut un procent de adjudecare de 80% şi a strâns aproape 800.000 de euro
Anul a început cu rezultate notabile pentru piaţa de artă din România. Cea mai importantă licitaţie din primul sezon, Licitaţia de Primăvară, a avut un procent de adjudecare de 80% şi a strâns aproape 800.000 de euro.
La eveniment au participat 234 de palete, dintre care 83 au adjudecat. Recordul aparţine din nou lui Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai mari artişti plastici români, „un geniu al tristeţelor luxuriant colorate”, care s-a remarcat pentru capetele sale de copil, dar şi pentru realizarea unor nuduri controversate în epocă.
Cel mai mare total de adjudecări al Licitaţiei de Primăvară (260.000 de euro) aparţine lucrărilor ce poartă semnătura Tonitza. Am prezentat publicului şase picturi ale maestrului – „Nud în fotoliu roşu” (ilustrând pe fiica cea mare a artistului, Catrina, realizat între anii 1933-1934 şi provenit din colecţia gen. Vasile Parizescu, fost fondator şi preşedinte al Societăţii Colecţionarilor de Artă din România), care a fost adjudecat cu 90.000 de euro, un alt „Nud”, din 1927 (aflat, până de curând, în proprietatea unui mare colecţionar interbelic de artă, dr. Iosif Dona, a cărui colecţie a fost retrocedată de Muzeul Naţional de Artă în 2012), care a fost adjudecat cu 75.000 de euro, „Cap de copil” (1924-1926, adjudecat pentru 39.000 de euro – până la care a crescut de la un preţ de pornire de 12.000 de euro), „Tânără din Făgăraş” (35.000 de euro), „Gladiole” (11.000 de euro) şi „Sâmbăta de Sus” (10.000 de euro).
Tonitza se numără printre pictorii care „au dominat prima jumătate a secolului al XX-lea şi care au făcut din tablourile cu nuduri un gen independent al picturii”, este de părere regretatul critic de artă Mircea Deac. În scrierile sale, Tonitza aduce în discuţie problematica receptării nudului în arta autohtonă, făcând referire la reticenţa şi puritanismul manifestate de unii privitori. „Cine se lasă cucerit în faţa unui nud de voluptatea cărnii, iar nu de voluptatea de a picta, ratează”, avea să remarce artistul.
Licitaţia de Artă Istorică din 26 martie a înregistrat şi ea recorduri importante, având o rată de adjudecare de peste 66% şi un total de vânzări de peste 150 de mii de euro. Lista recordurilor este lungă, enumerăm câteva.
În primul rând cel mai bine vândută monedă românească (la o licitaţie din România) – adjudecată pentru 32.000 de euro (pornind de la 12.000 de euro): moneda de 100 de lei din aur – o piesă extrem de rară, care a fost bătută în anul 1940 pentru a marca zece ani de domnie ai regelui Carol al II-lea. În ce constă valoarea sa a explicat Viorel Petac, Preşedinte al Societăţii Numismatice Române: „Este cu totul excepţională, pentru că are o mare valoare istorică şi patrimonială. A fost emisă în 1940, de Carol al II-lea. Este o piesă extrem de rară, pentru că aşa a vrut suveranul să fie – tirajul ei a fost de numai 300 de exemplare. A fost oferită doar celor din imediata apropiere a regelui, nu se găsea pe piaţă. Sunt foarte puţine exemplare în lume”.
Apoi cel mai bine vândută în licitaţie, în România, monedă transilvană, anume un taler de necesitate, din argint, bătut de Ioan Zápolya în 1562, piesă de asemenea rarisimă, care a avut un preţ de pornire de 800 de euro şi a fost adjudecată cu 4.500 de euro.
Suntem în Anul Avram Iancu – numit astfel prin decret legal, căci în 2024 se împlinesc 200 de ani de la naşterea eroului transilvănean – aşadar ne bucurăm să anunţăm că una dintre ultimele imagini cunoscute ale liderului Revoluţiei române de la 1848-1849, de o rară sugestivitate, a fost adjudecată pentru 5.000 de euro (piesa a avut în licitaţie un preţ de pornire de 800 de euro). Această imagine cu Avram Iancu a fost realizată atunci când acesta avea în jur de 40-41 de ani şi ni-l arată sărăcăcios îmbrăcat, suferind, dar adoptând o atitudine demnă, cu mâna prinsă în haină şi cu privirea îndreptată direct, fără ezitare, către obiectivul aparatului de fotografiat.
Şi segmentul de carte veche din cadrul aceluiaşi eveniment a avut parte de un record, la capitolul tipăritură de secolul XVIII din Ţara Românească. Cu un preţ de pornire de 1.200 de euro, „Evanghelia învăţătoare (Chiriacodromion)”, din timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat în Ţara Românească, prima cazanie românească tipărită la Bucureşti, în 1732 (cu ex-libris), a fost adjudecată pentru 5.500 de euro.
Licitaţia de Sculptură care a avut loc joi seară (28 martie) nu va fi uitată şi pentru că este evenimentul care a prilejuit adjudecarea sculpturii momentului, „Hidra” lui Costin Ioniţă. Lucrarea, care face parte din „Proiect 1990” din 2012, ce şi-a propus să înlocuiască statuia lui Lenin din fosta Piaţă a Scânteii, actuala Piaţă a Presei Libere, şi care a stârnit recentele controverse din cadrul Expoziţiei „Luna Sculptorilor Români” de la Iaşi, unde a fost „luată la bătaie” de trecători, a fost adjudecată pentru 10.000 de euro (al doilea preţ pentru Costin Ioniţă, al cărui „Cavaler negru" s-a adjudecat, în 2021, pentru 30.000 de euro – un record pentru sculptura tânără la acea vreme).
„Hidra” făcut senzaţie de la prima apariţie şi nu se dezice. Asemuită cu „un balaur cu şapte capete”, reprezintă o critică a clasei politice, după cum a mărturisit chiar artistul. Reacţiile controversate la adresa ei nu s-au epuizat, mai ales că a reapărut în atenţie în acest an electoral. „Ideea lucrării este că, până la urmă, clasa politică s-a schimbat doar la faţă, dar în esenţă este aceeaşi. E o temă care reprezintă politica postdecembristă. De ce Hidra? Pentru că Hidra este monstrul mitologic cu sânge otrăvit şi posibilităţi de regenerare infinite. Cele şapte capete ale Hidrei au forma unor trandafiri ce răsar din trupul decapitat al statuii lui Lenin”, a explicat sculptorul Costin Ioniţă.
Tot contemporan şi tot record a înregistrat sculptorul braşovean Daniel Rădulescu, a cărui sculptură metaforică „Selfscape” a fost adjduecată aseară, de asemenea, pentru 10.000 de euro. Remarcăm de asemenea recordul de autor înregistrat de sculptorul contemporan băcăuan Lucian Smău cu marmura „Reverie – Privire spre infinit”, adjudecată pentru 6.900 de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro