Primul centru comercial din Capitală care şi-a făcut magazin online

Autor: Ioana Matei Postat la 27 iunie 2020 359 afişări

Primul centru comercial din Capitală care şi-a făcut magazin online

Lipsa de activitate din ultimele trei luni i-a determinat pe proprietarii centrului comercial  Veranda să pună în practică proiectul de trecere în online, la care se gândeau chiar dinainte de pandemie. Ce presupune trecerea unui centru comercial în spaţiul virtual?

„Am luat decizia la începutul pandemiei şi contextul este cel care ne-a determinat să explorăm mai serios această nouă direcţie de business. Motivele pentru care am decis să continuăm explorarea şi să mergem până la capăt cu implementarea sunt parţial diferite şi vin pe de o parte din avantajele pe care o astfel de platformă le poate avea, pe termen lung, şi pe de altă parte din necesitatea de a ne susţine partenerii şi, implicit sau indirect, şi pe noi, în această perioadă dificilă.

Online-ul era însă o opţiune încă dinainte de pandemie şi ne bucurăm că am reuşit să îl punem pe picioare într-un timp record, de doar două luni”, explică Andrei Pogonaru, proprietarul centrului comercial filosofia din spatele marketplace-ului.

Lansată luna aceasta, reprezentanţii afacerii îşi propun ca prin intermediul platformei să extindă prezenţa retailerilor din centrul comercial aflat în zona Obor a Capitalei şi în mediul online.

Potrivit reprezentanţilor afacerii, ideea nu a fost inspirată de niciun model existent deja – fiind prima de aces tip de pe piaţa locală – şi a fost o iniţiativă intraprenorială, venită de la un membru al echipei de management care a devenit de altfel şi product owner şi şi-a asumat aproape singur întregul proiect. „De altfel, poate aici trebuie şi să căutăm explicaţia pentru care am făcut primii acest pas, într-un specific al businessului Veranda, al echipei şi al culturii organizaţionale. Veranda a fost, este şi va rămâne un proiect antreprenorial, şi cu toate că suntem împărţiţi pe departamente şi există roluri destul de stabile pentru fiecare membru al echipei, o parte din organizaţie funcţionează după un model matriceal şi încurajează foarte mult astfel de inovaţii transversale”, adaugă Pogonaru.

Reprezentanţii afacerii spun că au gândit acest model de business pe termen lung, simplu şi transparent, eliminând costurile şi barierele de intrare pentru comercianţi. Astfel, acesta este un tip de dezvoltare agilă de business, pe etape, mult mai potrivită contextului actual decât alternativele clasice de dezvoltare în domeniul e-commerce şi mai adecvată creşterii decât ceea ce ar fi putut oferi, de exemplu, o platformă la cheie, spune ei.

Platforma a fost lansată incluzând deocamdată şapte dintre comercianţii prezenţi în Veranda Mall:  English Home, Meli Melo, Tabor, Bizzar Boutique, Senior Tailor, Miniso şi Smokemania. În prezent sunt însă în discuţii şi cu alţi comercianţi, atât chiriaşi din cadrul Veranda Mall, cât şi vânzători care nu sunt chiriaşi şi se vor alătura într-o etapă ulterioară. 

În rândul lor se numără deopotrivă comercianţi care au deja platforme proprii online, cum este cazul Meli Melo, dar şi comercianţi care se lansează în mediul online pentru prima dată în cadrul platformei creată de Veranda. „Există avantaje pentru ambele categorii în listarea pe platforma noastră, întrucât vorbim în fond de un nou canal de vânzare pe care îl susţinem şi care le va aduce tuturor beneficii”, spun ei.

Potrivit unui interviu acordat anterior de Andrei Pogonaru Ziarului Financiar, impactul generat de pandemia de COVID-19 asupra businessului, care ajunsese la venituri din chirii de 6 milioane de euro anul trecut, s-a tradus printr-o scădere de 50% a cifrei de afaceri în 2020. Anterior, înregistrau creşteri anuale de 15%.

Deschis în urmă cu patru ani şi dezvoltat pe o suprafaţă totală de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, centrul comercial Veranda Mall din zona Obor include spaţii comerciale, restaurante, cafenele şi o zonă verde întinsă pe 15.000 de metri pătraţi. Printre chiriaşi se numără Carrefour, Cărtureşti, Cinemax, H&M, Decathlon, WorldClass, Benvenuti, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Orsay, C&A, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Lila Rossa, Optiblu, Sensiblu, KFC, Starbucks, Pizza Colosseum, McDonald’s, Toan’s, Xin Yue, English Home, Orange, Arsis-Vodafone şi IQ BOX – Telekom.


CONTEXT:

Centrele comerciale au fost printre cele mai lovite de pandemia de COVID-19, în contextul în care s-au numărat printre ultimele businessuri redeschise după perioada stării de urgenţă.

DECIZIE:

Reprezentanţii Veranda Mall au decis lansarea unei platforme online tip marketplace pentru chiriaşii mallului.

CONSECINŢE:

Atingerea prin intermediul platformei a unei cifre de vânzări de 1 milion de euro şi triplarea numărului de comercianţi prezenţi pe platformă până la finalul anului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.