Primul efect de amploare al războiului comercial China-SUA-UE asupra României: de ce s-au retras doi coloşi chinezi dintr-un contract de 375 mil. euro pentru solare? E implicat şi statul român
♦ Disputele economice mondiale se văd inclusiv pe plan local ♦ Luna trecută, doi coloşi chinezi s-au retras dintr-un contract de 375 mil. euro pentru echiparea unor parcuri solare la CE Oltenia după ce CE a demarat o investigaţie legată de licitaţie ♦ Cazul arată cât de dificil va fi procesul de decarbonizare pentru o Europă care nu are o industrie proprie şi care-şi bazează această transformare istorică pe importuri din China, aflată în competiţie cu SUA, aliatul UE.
La mijlocul lunii trecute, doi coloşi chinezi, LONGi, cel mai mare producător de panouri solare din lume (16,5 mld. euro în 2023), şi Shanghai Electric Group (15 mld. euro în 2023), conglomerat de soluţii şi echipamente energetice, şi-au anunţat retragerea din procesul de licitaţie publică prin care se dorea montarea a 455 MW energie solară la Complexul Energetic Oltenia.
Contractul cu o valoare de 375 mil. euro este o investiţie comună a CE Oltenia alături de OMV Petrom, cea mai mare firmă locală. Trecerea CE Oltenia de la zona de cărbuni la utilizarea gazului şi a energiei solare este pentru România cel mai complex proiect de tranziţie energetică, esenţial la nivel de sistem pe calea decarbonizării, iar la acest moment se confruntă cu întârzieri.
Retragerea celor doi coloşi a venit la scurt timp după ce Comisia Europeană a anunţat lansarea a două investigaţii aprofundate a contractului în temeiul Regulamentului privind investiţiile străine, aşa-numitul FSR (Foreign Subsidies Regulation). Investigaţiile au venit chiar ca urmare a notificărilor depuse de companiile chineze.
În conformitate cu Regulamentul privind subvenţiile străine, întreprinderile sunt obligate să notifice licitaţiile lor de achiziţii publice în UE atunci când valoarea estimată a contractului depăşeşte 250 milioane de euro şi când societăţii i s-au acordat contribuţii financiare străine de cel puţin 4 milioane de euro din cel puţin o ţară terţă în cei trei ani anteriori notificării. Acest regulament, intrat în vigoare anul trecut, este instrumentul prin care UE vrea să se asigure că licitaţiile publice nu vor fi denaturate de subvenţiile străine.
„În calitate de acţionari, ştim că licitaţia este în desfăşurare, este o licitaţie publică datorită fondurilor UE şi cu respectarea legislaţiei locale şi europene. Ofertele sunt analizate, iar companiile investigate s-au retras din licitaţie. Nu interferează cu procesul, deoarece avem alte oferte“, au transmis reprezentanţii OMV Petrom.
Mai departe, reprezentanţii LONGi au venit cu următoarea precizare, la solicitarea ZF.
„LONGi este pe deplin dedicat colaborării cu partenerii săi din Europa pentru a putea livra soluţiile sale inovatoare de energie verde şi pentru a sprijini Europa în atingerea ţintelor privind energia verde şi a obiectivelor climatice“, au comentat reprezentanţii LONGi. Comisia Europeană nu a răspuns solicitării ZF până la închiderea ediţiei.
Cazul arată cât de dificil va fi procesul de tranziţie energetică la nivel european în contextul în care industria locală a blocului nu ţine pasul cu ambiţiile setate de Comisia Europeană şi depinde de importuri de echipamente, în special în domeniul energiei solare pentru că nu are o industrie proprie suficient dezvoltată.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro