Primul mare sondaj pentru alegerile prezidenţiale din luna mai

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 17 martie 2025 32 afişări

Candidatul mişcării autointitulate suveranistă, indiferent dacă acesta ar fi Simion sau Gavrilă, ar câştiga prima rundă a prezidenţialor, arată datele unui sondaj de opinie realizat de AtlasIntel şi obţinut de Hotnews.ro. În turul doi, situaţia s-ar răsturna însă.

Primul mare sondaj pentru alegerile prezidenţiale din luna mai

Scenariul Simion, candidatul suveraniştilor
Potrivit cercetării, în primul tur, George Simion ar obţine 30.4% din voturi, urmat de actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, cu 26% şi de candidatul comun al PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, cotat cu 17.9%.

Independentul Victor Ponta ar obţine 9%, în timp ce reprezenta USR, Elena Lasconi, este creditată cu doar 3.9%.

Potrivit datelor AtlasIntel, 79.3% dintre votanţii lui Călin Georgescu merg către George Simion, în timp ce 5.7% optează pentru Victor Ponta. Restul nu ştiu, nu votează sau merg către alţi candidaţi.

Scenariul Gavrilă, candidata suveraniştilor
În scenariul în care Anamaria Gavrilă ar fi candidata unică a suveraniştilor, aceasta ar obţine 30.2% din voturi, urmată de Nicuşor Dan, cu 25.3%, Crin Antonescu – 17.7%, Victor Ponta – 9.2%, Elena Lasconi – 3.9%, în timp ce un alt candidat ar obţine 3.4%. Independentul Daniel Funeriu apare şi el în măsurătoare, fiind creditat cu 2.5%.

În cazul Anamariei Gavrilă, 80.5% dintre votanţii lui Călin Georgescu merg către aceasta, 6.4% către Victor Ponta, restul către alţi candidaţi sau nu votează.

Scenarii pentru turul 2. Nicuşor Dan ia cele mai multe voturi
Sondajul AtlasIntel oferă şi câteva variante pentru turul doi.

Şi în toate, Nicuşor Dan ar lua cele mai multe voturi, indiferent de adversar. Singurele lucruri care se schimbă sunt diferenţa de voturi şi numărul celor care nu ştiu cu cine ar vota, nu votează sau anulează votul.

Cine ar fi luat cele mai multe voturi, dacă s-ar fi organizat turul doi în 2024
Cercetarea a măsurat şi cine ar fi luat cele mai multe voturi, dacă turul doi al alegerilor prezidenţiale de anul trecut s-ar fi desfăşurat.

În ceea ce priveşte părerea pozitivă sau negativă legată de politicienii români, Ilie Bolojan stă cel mai bine, urmat de Nicuşor Dan, Călin Georgescu şi George Simion.

La întrebarea „Cine a fost cel mai bun preşedinte al României”, cei mai mulţi români spun „niciunul” – 31.2%, Traian Băsescu – 27.5%, Ilie Bolojan – 17.8%, Emil Constantinescu – 13%, Ion Iliescu – 6.5%, Klaus Iohannis – 1.3%.

Sondajul AtlasIntel a fost realizat, în perioada 13-15 martie 2025, prin metoda recrutare digitală aleatorie pe un eşantion de 2,381 respondenţi şi are o marjă de eroare de ±2 puncte procentuale la un nivel de încredere de 95%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sondaj,
prezidenţiale,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.