Miercuri, Mugur Isărescu a vorbit din nou despre destinul tezaurului românesc, care a fost trimis la Moscova şi cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse”, unde guvernatorul a făcut o prefaţă la lucrarea scrisă de istoricul militar Ilie Schipor.

În sfârşit, un al patrulea domeniu de acţiune al BNR a fost răspunsul la obsedanta întrebare: de ce a fost evacuat tezaurul şi de ce la Moscova? În opinia noastră, un posibil răspuns ar putea fi găsit analizând conjunctura politică, militară şi socială în care se afla ţara atunci. În decembrie 1916, două treimi din teritoriul României era sub ocupaţie militară străină, armata noastră suferise mai multe înfrângeri şi trebuia să se refacă, o parte importantă din populaţia ţării era evacuată sau se pregătea de evacuare. Stocul de aur al băncii era evacuat la Iaşi, încă din septembrie. În noiembrie, autorităţile de stat ale ţării au părăsit Bucureştiul şi s-au instalat la Iaşi.

În continuare vă prezentăm o parte din Cuvânt de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse”, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR.

Doamnelor şi domnilor,

Buna dimineaţa şi bine aţi venit la Banca Naţională a României!

Este adevărat că ne revedem într-un alt cadru decât cel obişnuit, deoarece respectarea măsurilor sanitare legale ne-a împiedicat să mai organizăm întâlniri publice în incinta sediului nostru central, unde departamentele esenţiale pentru sistemul bancar românesc şi pentru securitatea ţării au trebuit să lucreze în regim special protejat, la foc continuu, deseori în două schimburi. Până când situaţia sanitară va permite revenirea în sălile de întrunire de la sediul central, vom organiza întâlniri/manifestări în acest spaţiu al Centrului de Perfecţionare Profesională şi Activităţi Sociale al Băncii Naţionale a României.

Daţi-mi voie să salut prezenţa distinşilor noştri invitaţi, în mod special a domnului prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române şi copreşedinte al Comisiei comune româno – ruse.

Manifestarea de astăzi este dedicată prezentării lucrării „Destinele tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse”, autor istoricul militar Ilie Schipor. Domnule colonel Schipor, sunteţi binevenit la Banca Naţională a României!

După prezentarea lucrării va urma o dezbatere pe marginea ei.

Cei care cunosc activitatea BNR ştiu că noi am păstrat tradiţia de a organiza dezbateri asupra unor cărţi care aduc plus-valoare în viaţa noastră profesională, dar şi în cea socială şi culturală. De-a lungul timpului, numeroşi membri ai conducerii şi ai corpului funcţionarilor BNR, oameni de carte, economişti şi jurişti de înaltă clasă, au fost autori ai unor lucrări care îşi păstrează valoarea ştiinţifică şi documentară până astăzi. Spre cinstea lor, înaintaşii noştri au creat o colecţie foarte cunoscută în peisajul ştiinţific al perioadei interbelice, mă refer la Biblioteca Monetară, Economică şi Financiară, iniţiată în anul 1938 de guvernatorul Mitiţă Constantinescu, colecţie pe care BNR a continuat-o, începând din anul 1992, sub o nouă denumire - Biblioteca Băncii Naţionale a României. Totodată, nu trebuie să uităm că de-a lungul timpului BNR a înţeles să susţină cu multă generozitate şi alte domenii ale cercetării ştiinţifice şi ale vieţii culturale, printre care se află istoria, literatura, arhitectura şi artele.

Revin la cartea pe care o prezentăm astăzi cu o afirmaţie a academicianului Nicolae Manolescu: „A citi înseamnă a învăţa. E o formă de experienţă sau, mai bine zis, un multiplicator pentru experienţele noastre: căci, dacă ne-am mărgini la ceea ce putem trăi sau vedea în jurul nostru într-o viaţă de om, am fi foarte săraci”.

Pentru început, vă propun să rememorăm, pe scurt, cronologia evenimentelor care constituie subiectul volumului: în 1916, în decembrie, 1738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi 2 casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei, au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în „Sala armelor”, de la Kremlin. Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur.

În iulie 1917, a început pregătirea unui alt transport, în care au fost incluse şi valori ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, o parte din documentele păstrate la Arhivele Statului, arhivele unor instituţii publice şi particulare, lucrări de artă şi alte piese de valoare aparţinând colecţiilor particulare, odoare mănăstireşti, cărţi rare, manuscrise, documente şi colecţiile numismatice ale Academiei Române, ale Muzeului de antichităţi, valori ale unor mari bănci comerciale, respectiv acţiuni, obligaţiuni, depozite ale clienţilor etc.

În 3 dintre cele 24 de vagoane pregătite, au fost încărcate 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei. Aurul efectiv era calculat la 574.523 lei, arhiva la 500.000 lei, iar restul reprezenta valoarea titlurilor, efectelor, depozitelor, cărţilor şi a altor acte ale BNR evacuate împreună cu aurul. După acest ultim transport, cantitatea de aur depozitată la Moscova a ajuns la valoarea de 315.154.980 lei, fiind vorba despre 91,5 tone aur fin. Conform documentelor oficiale, încheiate între guvernele Rusiei şi României, aceste valori se aflau „sub garanţia guvernului imperial al Rusiei în ceea ce privea siguranţa transportului, siguranţa depozitului şi siguranţa revenirii în România”. Dar, după cum bine ştiţi, istoria s-a desfăşurat altfel.

În ianuarie 1918, a fost emisă Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd, care consemna că „Fondul român de aur care se găseşte la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietelor îşi asumă răspunderea de a conserva acest fond şi de a-l remite în mâinile poporului român.” Cum a fost conservat „fondul român de aur” vor afla, in extenso, cititorii volumului domnului Schipor, realizat pe baza documentelor identificate de autor în arhivele ruse şi sovietice.

Respectarea adevărului istoric şi analiza obiectivă a evenimentelor au fost normele de lucru în demersurile noastre de a pune în valoare documentele pe care le deţinem, privitoare la Tezaurul BNR depus spre păstrare la Moscova, în baza convenţiilor încheiate între guvernele celor două ţări. Cele mai multe dintre aceste documente au fost incluse într-un dosar special, cunoscut sub numele de „Dosarul tezaurului de la Moscova”, care, începând din anul 1922 şi până în prezent, a fost predat personal de către fiecare guvernator succesorului său.

Se afirmă foarte des că numai o decizie politică a Moscovei poate să rezolve această problemă. Dar, reamintesc, că un drept care nu este mereu afirmat cade în uitare. A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituţiilor care şi-au pierdut averea în 1916 şi 1917, dar şi a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunţe indiferent de felul în care se desfăşurau demersurile din punct de vedere politic şi diplomatic. Noi credem că trebuie să continue cercetarea şi documentarea în arhive, fototeci şi biblioteci. Volumul pe care îl propunem astăzi pentru dezbatere este o bună dovadă în acest sens.

Nu am intenţia să vă vorbesc despre carte. Sunt aici autorul, editorul şi câţiva specialişti recunoscuţi ai temei. Aşadar, prezentarea cărţii este pe mâini bune. Eu o să fac o trecere în revistă a acţiunilor întreprinse de BNR în ultimii ani în legătură cu valorile noastre înstrăinate în 1916-1917.

Începând cu 1991, timp de 30 de ani, noi, cei de la BNR, am organizat numeroase dezbateri asupra acestei teme, străduindu-ne de fiecare dată să transmitem mesaje obiective şi comentarii istorice bine documentate asupra evenimentelor şi a cadrului istoric în care s-au desfăşurat acestea. Am avut în vedere că, după 1990, nivelul de cunoaştere al problemei tezaurului era destul de redus, dar interesul politic, ştiinţific, precum şi al publicului faţă de acest subiect era din ce în ce mai mare.

Voi prezenta în continuare, pe scurt, principalele noastre domenii de acţiune în această problemă.

Primul domeniu de acţiune al BNR a fost legat de lucrările Comisiei româno – ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Comisia s-a constituit în baza Declaraţiei comune a miniştrilor de externe român şi rus din 4 iulie 2003. Potrivit Regulamentului de funcţionare, adoptat la 20 mai 2004, Comisia are o componentă română şi una rusă, fiecare parte putând să includă 9 membri şi un număr nelimitat de experţi. Conducerea Comisiei este realizată de doi copreşedinţi. Banca Naţională a participat activ la pregătirea şi la lucrările acestei Comisii.

Partea rusă a mai adăugat şi termenul „civic” în denumirea Comisiei, astfel că în programul întocmit pentru întâlnirea de la Moscova, din 7-8 noiembrie 2019, numele acesteia a fost „Comisia comună civică ruso-română”. Comunicatul de presă al acestei ultime sesiuni a Comisiei, cea de-a cincea, n-a inclus niciun element de progres, doar faptul că următoarea întâlnire va avea loc în România în anul 2020. După cum se cunoaşte, din cauza situaţiei sanitare excepţionale, acest eveniment nu a fost organizat.

Doresc să mai adaug o zonă în care sprijinul Băncii Naţionale a fost esenţial. BNR a pus la dispoziţia Comisiei documente din arhiva noastră, în primul rând dosarul cu documentele originale ale predării Tezaurului, dar şi toată expertiza existentă în bancă, legată de înţelegerea şi interpretarea acestor documente. Domnul Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului, este membru în comisie încă de la înfiinţarea acesteia, participând atât la întâlnirile de la Moscova, cât şi la cele de la Bucureşti. Începând din anul 2014, încă doi specialişti din BNR au lucrat pentru Comisie, în calitate de experţi.

Astăzi, mesajul nostru rămâne acelaşi: Banca Naţională este deschisă propunerilor Comisiei şi priveşte cu un optimism prudent evoluţia ulterioară a evenimentelor. Aşa cum am mai spus, sfârşitul acestui eveniment excepţional din istoria României nu îl cunoaştem încă. Singurele certitudini pe care le avem sunt documentele originale pe care le deţinem la BNR, precum şi cele descoperite de istorici, documente care dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin. Iată de ce consider foarte potrivit să dezbatem volumul domnului Schipor aici, la BNR.

Un al doilea domeniu de acţiune al BNR a fost cercetarea şi valorificarea fondului nostru arhivistic. În cadrul acestui program, iniţiat după 1997, am hotărât publicarea integrală a „Dosarului tezaurului de la Moscova”. Hotărârea s-a materializat în anul 1999, când a fost tipărită lucrarea „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova. Documente”, autori Cristian Păunescu şi Marian Ştefan. Până la apariţia acestui volum, era puţin cunoscut faptul că documentele originale, emise sau primite de conducerea Băncii Naţionale şi de serviciile instituţiei implicate în transportarea tezaurului său la Moscova s-au păstrat la BNR. Lucrarea a fost reeditată în anul 2011 şi a fost premiată de Academia Română.

Un al treilea domeniu de acţiune a fost constituit de eforturile de clarificare a unor aspecte controversate. Am urmărit să lămurim anumite aspecte privind dreptul de proprietate asupra stocului de aur al BNR, precum şi structura acestuia. Ca exemplu, reiau ceea ce am mai spus în intervenţiile mele pe această temă. Art. 35 al Statutelor BNR din anul 1892 prevedea că „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur cel puţin de 40% din suma biletelor emise de dânsa”. Aşadar, dimensiunea rezervei metalice condiţiona volumul de bancnote emise, era deci o avuţie publică, „avutul nostru”, cum îi spunea guvernatorul I. G. Bibicescu. Mai mult decât atât, în epoca respectivă, cine venea cu o bancnotă de o sută de lei la ghişeele din Palatul Lipscani, solicitând transformarea acesteia în aur, primea monede din aur în schimb. Din acest motiv, cea mai mare parte a tezaurului Băncii era reprezentată de monede. Prin urmare, această cantitate de aur era a băncii, nu era a acţionarilor şi nu reprezenta depozite ale unor particulari.

Prezentarea integrală de pe site-ul Băncii Naţionale a României poate fi consultată AICI