Producătorul de aluminiu Alro Slatina îşi creşte capacitatea anuală de reciclare cu 60.000 tone printr-o investiţie de 11 mil. dolari în instalaţia de reciclare ecologică

Autor: Cristina Bellu Postat la 29 iunie 2023 46 afişări

Producătorul de aluminiu Alro Slatina îşi creşte capacitatea anuală de reciclare cu 60.000 tone printr-o investiţie de 11 mil. dolari în instalaţia de reciclare ecologică

Alro (simbol bursier ALR), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, după capacitatea de producţie, anunţă o investiţie de 11 milioane dolari în instalaţia de reciclare ecologică din cadrul unităţii de producţie din Slatina.

„Deşi mediul de afaceri foarte provocator ne-a forţat să ne adaptăm planurile de dezvoltare pentru a ne menţine poziţia pe piaţa internaţională, o direcţie strategică a rămas neschimbată, şi anume angajamentul nostru de a creşte eficienţa şi de a reduce consumurile totale, iar investiţia în Instalaţia de Reciclare Ecologică sprijină aceste planuri”, explică Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.

În 2013, Alro a pus în funcţiune Instalaţia de Reciclare Ecologică (etapa I), constând dintr-un cuptor cu dublă cameră, un cuptor cu inducţie, un cuptor de menţinere şi staţia de captare şi tratare a gazelor aferentă, având ca scop furnizarea unei părţi din aluminiul lichid din surse alternative, înlocuind parţial aluminiul produs prin electroliză.

Consumul specific de energie electrică al procesului de reciclare a deşeurilor din aluminiu este cu 95% mai mic decât cel înregistrat pentru producţia de aluminiu electrolitic, ceea ce are un impact pozitiv asupra costurilor totale de producţie. De asemenea, aluminiul poate fi reciclat la infinit fără a-şi pierde proprietăţile, ceea ce îl face un metal ideal pentru economia circulară şi cu emisii reduse de carbon.

Urmând această strategie, la sfârşitul anului 2023 capacitatea de reciclare a companiei urmează să fie mărită cu circa 60.000 tone anual, în urma instalării a două cuptoare cu dublă cameră, un cuptor de menţinere şi instalaţia aferentă de captare şi tratare a gazelor arse (etapa II).

“Proiectul reprezintă prima etapă de dezvoltare a Instalaţiei de Reciclare Ecologică şi va susţine decizia strategică a Alro de a reduce dependenţa de alimentarea cu energie electrică şi de a creşte producţia cu valoare adăugată”, spun oficialii Alro.

Compania are 1,1 mld. lei capitalizare după o apreciere a acţiunilor cu 3,5% de la începutul anului. Din acţionariat fac parte grupul rus Vimetco (54,2%), Paval Holding (23,2%), Fondul Proprietatea (10,2%).

Companiile care fac parte din grup sunt ALRO S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - societatea de extracţie a bauxitei, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding şi de management, Global Aluminium Ltd. - societate de tip holding şi Bauxite Marketing Ltd – marketing, Vimetco Trading – vânzări de aluminiu​

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.