Producătorul de vinuri Crama Liliac estimează afaceri de 2 mil. euro la sfârşitul anului, plus 17% an/an, după ce în primele 11 luni ale anului a vândut peste 380.000 de sticle de vin

Autor: Cristina Bellu Postat la 21 decembrie 2022 33 afişări

Producătorul de vinuri Crama Liliac estimează afaceri de 2 mil. euro la sfârşitul anului, plus 17% an/an, după ce în primele 11 luni ale anului a vândut peste 380.000 de sticle de vin

Producătorul de vinuri Crama Liliac, deţinut de amb Wine Company, estimează o creştere a cifrei de afaceri de 17% anul acesta, după ce în primele unsprezece luni din 2022 a vândut 383.000 de sticle de vin, cifră apropiată de vânzările totale din 2021, când afacerile au atins 1,7 mil. euro.

Dintre vinurile Liliac, cele mai populare au fost vinurile Rosé (75.000 de sticle vândute), dintre vinurile albe, Sauvignon Blanc (40.000 de sticle vândute), iar dintre vinurile roşii, Red Cuvée (20.000 de sticle).

„Consumatorii se orientează din ce în ce mai des către vinuri premium, şi chiar dacă beau mai puţin, vinul pe care îl consumă este mai calitativ, iar acesta este un semn al maturizării pieţei”, explică Miron Radic, general manager Liliac.

Potrivit acestuia, recolta de anul acesta a fost cea mai grea de până acum, din cauza valurilor de căldură înregistrate în timpul verii, care au accelerat coacerea strugurilor, şi a ploilor din luna septembrie, care au venit în cel mai nepotrivit moment.

„Am pierdut cam o treime din recoltă. Cu toate acestea, vinurile roşii ale recoltei 2022 vor fi o surpriză foarte plăcută. Pentru anul următor, ne aşteptăm ca vinurile uşoare să rămână în preferinţele consumatorilor. În plus, vinurile mai aromate devin tot mai populare, cum ar fi Sauvignon Blanc şi Fetească Regală, dar şi Traminer sau Muscat, care sunt mai căutate de publicul tânăr”, adugă explică Miron Radic.

Vinurile Cramei Liliac sunt produse din strugurii pe care compania îi are plantaţi pe cele 52 de hectare din Batoş, judeţul Mureş şi Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, iar produsele sunt comercializate preponderent în HoReCa, circa 10% în marile magazine şi tot pe atât este exportat într-un an normal.

Compania operează 52 de hectare de vie, dintre care 38 de hectare sunt în Batoş, judeţul Mureş şi 14 hectare sunt în Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

În prezent, Crama Liliac are în portofoliu branduri de vinuri precum Young Liliac, Liliac Saugvinion Blanc, Liliac Fetească Albă, Liliac Fetească Regală, Liliac Neuburger, Liliac Unexpected, Liliac Nectar of Transilvanya, Liliac Ice wine, Liliac Fetească Neagră, Privat Selection şi TITAN, conform datelor de pe site-ul companiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Crama Liliac,
vinuri,
afaceri,
producator

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.