Producătorul românesc de curăţenie şi dezinfecţie Misavan intră pe zona de retail şi consumatori casnici. Care au fost cel mai bine vândute produse în pandemie

Autor: Andra Stroe Postat la 29 iulie 2020 1972 afişări

Producătorul românesc de curăţenie şi dezinfecţie Misavan intră pe zona de retail şi consumatori casnici. Care au fost cel mai bine vândute produse în pandemie

Compania românească Misavan, producător şi distribuitor la nivel naţional de produse de curăţenie şi dezinfecţie, a intrat cu gama de produse premium Dr. Stephan pe zona de retail şi consumatori casnici. Vânzările companiei pe acest segment reprezintă deja 40% din totalul vânzărilor înregistrate de această gamă de produse, iar în magazinul online al companei, produsele din această gamă au reprezentat peste 50% din vânzările totale ale platformei.

Producătorul din Iaşi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 16,6 milioane de euro (80 milioane de lei), iar anul acesta mizează pe o creştere de 14% a volumului de vânzări.

Potrivit lui Ciprian Otea, director general Misavan, gama de produse premium Dr. Stephan a fost dezvoltată pentru a fi utilizată în HoReCa şi industrie. Decizia de a extinde această categorie şi pentru clienţii din zona B2C a venit în urma feedback-ului pozitiv primit din partea clienţilor care cumpărau deja produsele pentru companii.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, cele mai căutate produse din această gamă au fost dezinfectantul pentru mâini, spray-ul dezinfectant hidroalcoolic pentru suprafeţe multiple şi dezinfectantul pentru pardoseli şi suprafeţe.

„Am anticipat creşterea semnificativă a comerţului online, iar în urmă cu 3 ani am lansat magazinul online. (…) Cu ajutorul acestuia am reuşit să răspundem cererii mari şi nevoilor consumatorilor”, adaugă Ciprian Otea.

În ceea ce priveşte planurile de viitor, Misavan va investi în modernizarea facilităţilor de producţie, extinderea gamelor de produse, respectiv dezvoltarea capacităţii logistice şi de transport.

Compania Misavan, specializată pe producerea şi distribuirea de produse şi soluţii de curăţenie, a fost înfiinţată la Iaşi, în urmă cu 20 de ani. Iniţial, obiectul principal de activitate a fost distribuţia produselor de menaj pentru consumatorii retail din zonă, compania extinzându-şi ulterior activitatea pe piaţa produselor şi soluţiilor de curăţenie preponderent către domeniul profesional (HoReCa, office, medical, industrie şi auto). Portofoliul companiei cuprinde peste 1.500 de produse şi soluţii complete de curăţenie şi dezinfecţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
produse,
curatenie,
consumatori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.