Profitul net al BRD Groupe Société Générale a crescut în 2017 cu peste 85%, la 1,4 miliarde de lei
Principalii indicatori financiari ai BRD Groupe Société Générale la 31 decembrie 2017, la nivel consolidat, arată un profit net de 1,41 miliarde de lei, în creştere cu +85,3% faţă de anul anterior, a anunţat joi conducerea instituţiei financiare.
„Anul 2017 s-a caracterizat prin redresarea creditării pe fondul avansului creditelor acordate persoanelor fizice cu +6,6% şi a celor pentru companii cu +0,9% la sfârşitul lui decembrie 2017, şi revenirea pe o traiectorie ascendentă a ratelor de dobândă la lei în septembrie, în contextul inflaţiei în creştere. Banca Naţională a României a făcut primii paşi spre normalizarea politicii monetare îngustând coridorul simetric de 2 ori în 2017 şi mărind rata de politică monetară cu +0,25 pp, la 2%, în ianuarie 2018 şi, din nou, la 2,25% în februarie 2018. În acest context, performanţa comercială a BRD a continuat să se îmbunătăţească”, menţionează instituţia.
„În 2017, BRD a produs performanţe financiare şi comerciale foarte solide şi a obtinut rezultate promiţătoare în demersul de optimizare a experienţei oferite clienţilor, atât prin modernizarea canalelor digitale, cât şi printr-o mai bună calitate a serviciilor. Pe termen mediu, ne vom îndrepta toată atenţia spre creşterea calităţii experienţei şi satisfacţiei clienţilor, accelerând investiţiile în digitalizare şi continuând să rafinăm modelul de business. În acelaşi timp, ne vom păstra angajamentul faţă de societatea românească, implicându-ne în iniţiative sociale semnificative, printr-o serie de proiecte diverse, de la artă şi cultură până la inovare şi tehnologie”, a declarat François Bloch, Directorul general al BRD Groupe Société Générale.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro