Profitul net al Drum Asfalt, o companie de construcţii deţinută de antreprenorul Floare Petroi din Bihor, a crescut cu 50% în 2023, ajungând la aproape 19,3 milioane de lei
Drum Asfalt, o companie de construcţii din Bihor deţinută de Floare Petroi, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 404,5 mil. lei (81,8 mil. euro), în creştere cu 119% faţă de anul anterior, când constructorul a realizat afaceri de 184,8 mil. lei (37,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Drum Asfalt a obţinut anul trecut un profit net de aproximativ 19,3 mil. lei
Drum Asfalt, o companie de construcţii din Bihor deţinută de Floare Petroi, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 404,5 mil. lei (81,8 mil. euro), în creştere cu 119% faţă de anul anterior, când constructorul a realizat afaceri de 184,8 mil. lei (37,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Drum Asfalt a obţinut anul trecut un profit net de aproximativ 19,3 mil. lei (3,9 mil. euro), mai mare cu aproape 50% faţă de anul precedent, când constructorul bihorean a avut un câştig net de 12,8 mil. lei (2,6 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 220 de angajaţi, cu 100 de oameni mai mult faţă de 2022. Compania a început anul 2024 cu un volum de contracte de peste 1,5 miliarde de lei în total şi un pipeline consistent de proceduri de atribuire fie în derulare, fie în pregătire.
Bugetul alocat de Drum Asfalt pentru investiţii pe parcursul anului 2024 a fost de 25 de milioane de lei, potrivit unor informaţii anterioare.
Compania a obţinut anul acesta un contract de 13 milioane de lei, alocat de primăria Oradea prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027, pentru creşterea performanţei energetice a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu“. Drum Asfalt este lider al asocierii din care mai fac parte firmele Nord Conforest din Cluj-Napoca, Trameco şi Termoline, ambele din Oradea.
Tot anul acesta, Drum Asfalt, în asociere cu orădenii de la Trameco, au finalizat lucrările de construcţie a centurii oraşului Aleşd, o investiţie de peste 89 mil. lei (18 mil. euro), TVA inclus. Lungimea şoselei de centură este de 5,85 kilometri şi asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localităţii Aleşd.
Acesta a fost unul dintre contractele mari din portofoliul Drum Asfalt, alături de proiectele de tip Quick Wins încheiate cu CFR (în valoare de peste 1 miliard de lei) şi varianta ocolitoare a municipiului Beiuş (330 mil. lei), unde lucrează în asociere cu turcii de la Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, spaniolii de la Obras Publicas y Regadios şi timişorenii de la OPR Asfalt. Alt proiect marcant din acest an este un campus şcolar în Oradea (77 de milioane de lei).
În octombrie 2023, compania a câştigat, ca lider de asociere, contractul pentru realizarea centurii oraşului Beiuş, iar în decembrie 2022, Drum Asfalt, alături de Sucursala Regională CFR Cluj şi Zue (Polonia), a semnat contracte pentru execuţia unor lucrări de tip Quick Wins în vederea ridicării restricţiilor de viteză pe liniile Apahida-Baia Mare, Războieni-Episcopia Bihor şi Arad-Oradea, ceea ce ar permite trenurilor să circule cu viteze maxime de 120 km/h. Compania Drum Asfalt este deţinută de Floare Petroi, un antreprenor care mai deţine şi firma Lemn Hyl, activă în exploatarea forestieră.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro