Profiturile Ryanair au crescut cu 10%, ajungând la 1,45 miliarde de euro

Postat la 21 mai 2018 43 afişări

Profiturile după impozitare ale Ryanair au crescut cu 10%, până la 1,45 de miliarde de euro, pentru anul fiscal încheiat la 31 martie, tarifele cu 3% mai mici stimulând creşterea traficului de pasageri cu 9%, la peste 130 de milioane de pasageri, arată un comunicat emis luni de companie.

Profiturile Ryanair au crescut cu 10%, ajungând la 1,45 miliarde de euro

În ciuda faptului că în septembrie 2017 compania aeriană s-a confruntat cu probleme privind anularea a 20.000 de zboruri din cauza grevelor piloţilor, a înregistrat un profit record de 1,45 de miliarde de euro, iar previziunile pentru anul fiscal următor sunt mai pesimiste, Ryanair aşteptându-se ca profitul său să scadă la 1,25 - 1,35 de miliarde din cauza preţurilor ridicate la combustibil şi a majorării costurilor cu angajaţii, se arată în document.

„Suntem încântaţi să raportăm o creştere de 10% a profitului, cu o marjă netă neschimbată de 20%, în ciuda reducerii cu 3% a tarifelor, într-un an de supracapacitate în Europa, conducând la un mediu mai slab al tarifului, creşterea preţurilor la combustibil, dar şi recuperarea din problemele de gestiune suferite în septembrie”, a precizat Michael O’Leary, CEO Ryanair.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Sondaj Știu

Ești de acord ca viitorul Președinte să dizolve Parlamentul, pentru a reflecta voința de acum a electoratului?

Sunt de acord cu termenii si conditiile

Urmărește Business Magazin

0 of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:01
01:06
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori