Proiectul mini-reactoarelor de la Doiceşti primeşte combustibil: RoPower Nuclear obţine 99 mil. dolari de la Banca de Export-Import a SUA pentru dezvoltarea proiectului pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Dâmboviţa

Autor: Cristina Bellu Postat la 01 octombrie 2024 24 afişări

Proiectul mini-reactoarelor de la Doiceşti primeşte combustibil: RoPower Nuclear obţine 99 mil. dolari de la Banca de Export-Import a SUA pentru dezvoltarea proiectului pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Dâmboviţa

RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici (SMR) în România pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Doiceşti, Dâmboviţa, înfiinţată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas, a obţinut recent o finanţare de 99 milioane de dolari din partea Băncii de Export-Import a SUA (EXIM) pentru dezvoltarea proiectului cu reactoare modulare mici (SMR) la Doiceşti.

Angajamentul face parte dintr-un pachet iniţial de finanţare în valoare de 275 milioane de dolari, care include contribuţii semnificative de la alte instituţii internaţionale, precum Corporaţia Financiară pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (DFC) şi parteneri privaţi.

„Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doiceşti este un semnal puternic dat de România, împreună cu partenerul strategic, Statele Unite ale Americii. Un semnal pentru independenţă şi securitate energetică, un semnal pentru inovare, un semnal pentru o tranziţie verde pragmatică, de la cărbune la energie nucleară, tot o formă de producţie în bandă, un semnal bazat pe competitivitatea României în sectorul nuclear,” spune Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

El susţine că finanţarea aprobată de US EXIM este o confirmare a angajamentului SUA faţă de acest proiect de amploare, care poziţionează România ca unul dintre liderii noilor tehnologii nucleare.

„Am convingerea că la nivelul finalului de deceniu putem fi printre primele ţări din lume cu SMR, ceea ce va însemna o oportunitate istorică de dezvoltare a unui lanţ local de aprovizionare, iar Nuclearelectrica are toate şansele să opereze şi alte asemenea proiecte în toată regiunea”

Proiectul, care va începe construcţia după finalizarea celei de-a doua faze a studiilor de proiectare şi inginerie (FEED), va ajuta România să reducă emisiile de carbon cu aproximativ 4 milioane de tone anual, spun oficialii RoPower Nuclear.

„Finanţarea ne va permite să facem paşi decisivi către un viitor energetic mai sigur, mai curat şi sustenabil, iar România se poziţionează astfel ca un lider în inovaţia energetică la nivel regional,” adaugă Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica.

SMR-urile sunt apreciate pentru capacitatea lor de a furniza energie curată şi pentru natura lor modulară, care permite o integrare mai eficientă în infrastructurile energetice existente.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.