Psihologii au început să analizeze modul în care îşi petrec viaţa oamenii blocaţi în „clasa de mijloc”, care gestionează cariere full-time şi au în acelaşi timp grijă atât de copiii mici, cât şi de părinţii bătrâni, potrivit platformei World Economic Forum.

Însă este timp pentru toate, spune psihologul Laura Carstensen, directorul fondator al Centrului Stanford pentru Logevitate. Singura problemă este că ne-am aranjat viaţa greşit, susţine ea.

O femeie care are astăzi 40 de ani se poate aştepta să mai trăiască încă 45 de ani, în medie, în timp ce 5% vor ajunge şi la aniversarea de 100 de ani. În medie, un bărbat de 40 de ani, va mai trăi încă 42 de ani.

Mulţi oameni vor fi destul de sănătoşi încă în acea parte a vieţii încât să desfăşoare sarcini de muncă ce nu implică efort fizic intens. Cu toate acestea, din punct de vedere social, oamenii îşi „îngrămădesc” studiile şi cariera într-o fereastră de câteva decenii.

În loc de un sprint profesional de patru decenii care se încheie abrupt la 65 de ani, Carstensen spune că ar trebui să plănuim un maraton care să dureze mai mult dar care să presupună mai multe pauze pe parcurs pentru educaţie, nevoi familiale şi obligaţiile din afara locului de muncă.

„Avem nevoie de un nou model”, spune Carstensen cu privire la normele sociale actuale cu privire la carieră.

Modelul actual „nu funcţionează, deoarece nu reuşeşte să satisfacă toate cererile noastre în acelaşi timp. Oamenii lucrează full-time în timp ce îşi cresc copiii. Nu ai niciodată o pauză. Nu te poţi odihni...Mergem într-un ritm nesustenabil iar apoi ne oprim brusc”.

Longevitatea, susţine Carstensen, nu este legată de metode inovatoare de inginerie biomedicală ce se vehiculează în cercurile înalte din Sillicon Valley.

Ieşirea abruptă din câmpul muncii la vârsta de 66 de ani, pragul la care muncitorii se pot pensiona în Statele Unite şi îşi pot cere beneficiile sociale complete, nu este practică din punct de vedere financiar pentru mulţi seniori. Ţinând cont şi de schimbarea bruscă de statut şi de schimbarea mecanismelor de interacţiune socială, acest model economic şi social nu este sănătos nici din punct de vedere psihologic.

În schimb, Carstensen susţine că parcursul profesional ar trebui redistribuit pe o perioadă mai lungă de timp. Educaţia ar putea să se întindă pe o perioadă mai lungă, spune ea, până când oamenii ajung să îşi facă familii şi să îşi crească copiii. Munca full-time ar treubi să înceapă în jurul vârstei de 40 de ani, nu în jurul vârstei de 20. Carierele ar trebui să fie mai lungi, cu tranziţii treptate către muncă part-time în anii de mai târziu, iar vârsta de pensionare să ajungă la 80 de ani spune un psiholog.