Craciun fericit!

Putin s-a investit pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei. ”Vrem o nouă ordine mondială, în care Rusia trebuie să fie o mare putere. Suntem deschişi la dialog cu Occidentul, dar numai pe picior de egalitate şi în condiţiile puse de noi”

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 07 mai 2024 32 afişări

Putin s-a investit pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei. ”Vrem o nouă ordine mondială, în care Rusia trebuie să fie o mare putere. Suntem deschişi la dialog cu Occidentul, dar numai pe picior de egalitate şi în condiţiile puse de noi”

Vladimir Putin a depus marţi jurământul în funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară în cariera sa politică, raportează CNBC.

Aliaţii lui Putin l-au lăudat pe liderul rus înaintea ceremoniei de învestire de la Kremlin, spunând că societatea este consolidată în jurul preşedintelui, care a preluat funcţia pentru prima dată în urmă cu 24 de ani.

Guvernul rus va demisiona după ceremonie, urmând ca în următoarele săptămâni să aibă loc o remaniere. Cei care urmăresc îndeaproape politica rusă sunt curioşi în prezent care dintre aliaţii lui Putin - dintre care cei mai mulţi ocupă posturi ministeriale de foarte mulţi ani - vor fi păstraţi alături de liderul rus şi care dintre aceştia vor fi retrogradaţi.

Naţiunile occidentale au boicotat ceremonia, având în vedere invazia în curs a Rusiei în Ucraina, SUA şi Marea Britanie fiind printre ţările care au refuzat să trimită diplomaţi la inaugurare.

Cu toate acestea, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, în timp ce depunea jurământul pentru un nou mandat de şase ani, că Rusia nu exclude dialogul cu Occidentul, dar că acesta trebuie să se desfăşoare pe picior de egalitate şi în condiţiile impuse de Moscova, potrivit Reuters.

Putin a mai declarat că Rusia este deschisă la dezvoltarea relaţiilor cu alte ţări spre o bună cooperare la nivel internaţional. Liderul de la Kremlin a declarat că Rusia doreşte o nouă ordine mondială, în mijlocul căreia aceasta să joace rolul unei superputeri de neignorat.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.