Putin vrea să facă o demonstraţie de forţă pentru a intimida NATO. A mobilizat un submarin pentru a testa o torpilă nucleară în Oceanul Arctic
NATO avertizează asupra mobilizării submarinului rusesc 'Belgorod', purtător al armei Apocalipsei.
NATO a trimis o notă informativă către ţările sale membre în care avertizează asupra mobilizării submarinului nuclear rus 'K-329 Belgorod', purtător al rachetei nucleare Poseidon, cunoscută şi sub numele de Arma Apocalipsei, relatează duminică cotidianul italian 'La Repubblica'.
Noul submarin a fost lansat la apă în luna iulie, iar acum ar fi scufundat în apele arctice după posibila sa implicare în sabotarea gazoductelor Nord Stream, potrivit mai multor surse neoficiale.
NATO se teme că misiunea sa este acum de a testa super-torpila Poseidon, un proiectil capabil să călătorească până la 10.000 de kilometri sub apă şi apoi să explodeze în apropierea coastei pentru a provoca un tsunami radioactiv.
Torpila nucleară a fost prezentată în 2018 de Rusia ca fiind modalitatea de a asigura supremaţia militară rusă, deşi experţii în domeniul nuclear au susţinut că acelaşi efect poate fi obţinut cu o rachetă intercontinentală precum cele aflate în funcţiune din anii 1960.
Statele Unite au activat reţeaua de sateliţi pentru urmărirea torpilelor care profită de căldura mare degajată de proiectile atunci când acestea sunt activate. Însă nu reuşesc să le detecteze sub mare.
'Belgorod' are 184 de metri lungime şi 15 metri lăţime şi se poate deplasa cu aproximativ 60 de kilometri pe oră sub apă. Se estimează că poate rezista până la 120 de zile fără a fi nevoit să revină la suprafaţă.
Printre arsenalul său se numără super-torpila Poseidon, un proiectil de 24 de metri capabil să transporte un focos nuclear de aproximativ două megatone. "Este un tip de armă complet nou, care va forţa marinele occidentale să îşi schimbe planificarea şi să dezvolte noi contramăsuri", a declarat expertul HI Sutton, potrivit 'La Reppubblica'.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro