PwC: Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii a atins 1,8 mld euro în S1/2021, cu 83 de tranzacţii confirmate, din care 59 au aparţinut unui investitor strategic
Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii a atins în primul semestru (S1) o valoare totală de 1,8 mld. euro, pentru un număr de 83 de tranzacţii anunţate, notează o analiză a PwC pentru piaţa de M&A din România.
Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii a atins în primul semestru (S1) o valoare totală de 1,8 mld. euro, pentru un număr de 83 de tranzacţii anunţate, notează o analiză a PwC pentru piaţa de M&A din România.
”Creşterea nivelului de încredere al investitorilor, susţinut de date macroeconomice încurajatoare, excesul de lichiditate din pieţele financiare locale şi internaţionale şi respectiv promovarea Bursei de Valori Bucureşti la statutul de piaţă emergentă au dinamizat semnificativ tranzacţiile din România din acest an”, spune Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
În 59 dintre cele 83 de tranzacţii centralizate de PwC în primele şase luni ale anului, cumpărătorul a fost un investitor strategic. Fondurile de investiţii şi-au sporit de asemenea interesul pentru piaţa locală, 16 dintre tranzacţiile anunţate având drept cumpărători fonduri de capital.
”Dincolo de reaşezarea prin tranzacţii a câştigătorilor crizei pandemice în peisajul concurenţial al pieţelor unde operează, consolidarea şi polarizarea companiilor pentru a-şi spori rezilienţa în criză au reprezentat, de asemenea, un catalizator important al tranzacţiilor realizate între jucători din acelaşi sector de activitate sau din sectoare care permit integrarea verticală şi valorificarea sinergiilor”, explică George Ureche, Director, Lider M&A, PwC România.
Bursa de Valori Bucureşti a devenit de asemenea o platformă notabilă pentru a atrage capital. Astfel, cele opt listări, prin oferta publică iniţială sau plasament privat, înregistrate în această perioadă, ca alternativă la un proces standard de tip M&A, şi supra-subscrierile din procesele de vânzare dovedesc atractivitatea în creştere a bursei locale.
Cele mai importante două tranzacţii au fost IPO-ul transportatorului TTS şi respectiv al dezvoltatorului imobiliar One United Properties din luna iunie a acestui an, cele două listări cumulând peste 100 milioane de euro în termeni de capital atras.
”Din perspectivă sectorială, tranzacţiile imobiliare au generat un sfert din piaţa locală de fuziuni şi achiziţii în valoare absolută, respectiv o cincime ca volum. În acelaşi timp, IT-ul a continuat să rămână pe podiumul participanţilor în piaţa de tranzacţii printr-un mix de listări, fund raising-uri şi fuziuni & achiziţii, pe fondul nevoii de finanţare şi consolidare din această piaţă”, spune Marina Pavel, Manager M&A PwC România.
Astfel, achiziţia Hermes Business Campus de către Adventum Investment Fund Management la un preţ de peste 120 milioane de euro reprezintă cea mai mare tranzacţie din piaţa locală de real estate. Transformările privind modul de lucru al angajaţilor din marile corporaţii au fost unul dintre factorii care au impulsionat numărul de tranzacţii cu clădiri de birouri care au devenit şi cele mai mari tranzacţii din sector.
În IT, în afară de finanţarea de serie B în valoare de 60 milioane de dolari atrasă de FintechOS, cea mai mare astfel de finanţare operată de la începutul anului în Europa Centrală şi de Est, alţi jucători din IT precum Gemini Solutions Inc sau Metro Systems Romania SRL au fost obiectul unor tranzacţii de tip M&A de peste 20 milioane de euro. Consolidarea pieţei este vizibilă printr-o serie de alte tranzacţii de mici dimensiuni (majoritatea sub 10 milioane de euro), în care companii antreprenoriale sunt achiziţionate de mari conglomerate internaţionale din tehnologie.
Sectorul financiar şi cel al serviciilor de sănătate private şi-au menţinut prezenţa tradiţională în topul sectorial al fuziunilor şi achiziţiilor, operaţiunile locale ale Alliance Healthcare Business şi asiguratorul City Insurance reprezentând cele mai mari tranzacţii din aceste sectoare.
Sectoarele de transport, energie şi bunuri de consum au înregistrat de asemenea o efervescenţă ridicată, în dorinţa marilor câştigători ai pandemiei de a-şi consolida poziţia în piaţă. În continuare ne aşteptăm ca activitatea pe zona de M&A să crească în sectoarele de energie verde şi logistică.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro