PricewaterhouseCoopers: Politica va influenţa economia şi va genera incertitudini în 2017
Echipa de economişti de la PricewaterhouseCoopers (PwC) susţine că politica va influenţa economia şi va genera incertitudini în acest an, iar comerţul global va fi mai mic decât cel al creşterii economice globale, acestea fiind doar câteva dintre previziunile pentru anul 2017.
Economiştii de la PwC susţin că „reapariţia naţionalismului economic în anumite părţi ale lumii înseamnă că regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului vor fi puse la încercare”. Relaţia comercială între Statele Unite şi China va fi pusă sub presiune, avertizează economiştii. Mai mult, în absenţa încheierii Parteneriatului Transpacific şi a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) această tendinţă se va păstra pe termen mai lung.
Politica monetară a Statelor Unite se va întoarce la normalitate, consideră cei de la PwC. „Rezerva Federală americană va continua să întărească politica monetară. Este chiar posibil ca ritmul majorării dobânzilor de către FED să fie mai rapid decât ritmul anticipat în prezent, în funcţie de gradul de implementare, de ritmul şi de amploarea planurilor fiscale ale noii administraţii prezidenţiale americane. Ca urmare a acestor majorări ale dobânzii, economiile care depind de dolar pentru a-şi asigura finanţarea vor fi puse sub presiune”, susţine PwC.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro