Radiografia unui război care a trezit Europa dintr-o pace de 70 de ani: Cel mai periculos conflict pentru continent a intrat în şah. Totul s-ar putea schimba de la toamnă
Invazia lansată de Vladimir Putin în Ucraina a ajuns într-un impas din punct de vedere operaţional şi niciuna dintre părţile implicate nu este capbilă să lanseze o ofensivă care să schimbe semnificativ cursul războiului, scrie Bloomberg.
Atât Ucraina cât şi Rusia au devenit din ce în ce mai conştiente că sunt implicate într-un conflict pe termen lung, al cărui ritm a încetinit. Cea mai importantă întrebare pe care şi-o pun acum oficialii americani din domeniul apărării este dacă Ucraina va putea lansa un contraatac solid în toamnă.
Evalurea specialiştilor din domeniul apărării vine după analizarea celor şase luni de conflict. Principalul obiectiv al ofensivei ar fi recucerirea Hersonului, un oraş-port, cu 290.000 de locuitori, pe care trupele ruseşti l-au capturat la începutul războiului, atunci când îşi desfăşurau ofensiva în sudul ţării.
Oraşul este un obiectiv din ce în ce mai dificil de păstrat de către trupele ruseşti, pentru că apărarea şi aprovizionarea acestora au fost lovite puternic de artileria ucraineană.
Scenariul în care Putin pierde Hersonul, i-a forţat pe comandanţii ruşi să-şi retragă o parte din trupele dislocate pe principalele câmpuri de luptă către zona de est a ţării, în Donbas. Armata ucraineană a reuşit să slăbească avansul rusesc atât prin loviturile de artilerie cât şi prin folosirea celebrelor sisteme HIMARS.
Cu toate acestea, în sud Rusia îşi consolidează puternic poziţia, ceea ce îngreunează orice posibilitate a unei contraofensive ucrainene. Analiştii militari susţin că strategia Ucrainei este distrugerea marilor linii de aprovizionare a trupelor ruse, până în punctul în care orice operaţiune de luptă ar deveni nesustenabilă. Slăbiciunea aceste tactici este faptul că Ucraina depinde în acest scenariu de asigurarea unui flux continuu de muniţie şi artilerie cu bătaie lungă din partea SUA.
În prezent, trupele lui Putin din Ucraina se confruntă cu o penurie de muniţie şi conducerea este forţată să ia decizii grele pentru a înlocui trupele pierdute. Totuşi, Ucraina este depăşită în duelurile turnurilor de artilerie din Donbas.
Flota rusă a Mării Negre se străduieşte să funcţioneze, jumătate din avioanele de luptă ale aviaţiei navale fiind scoase din uz după exploziile de la aerodromul Saki, în Crimeea, ceea ce a împiedicat Rusia să lanseze un atac asupra Odesei.
Atacurile recente asupra bazelor aeriene din Crimeea, anexată de Rusia în 2014, indică faptul că loviturile şi strategia Ucrainei are un impact real asupra liniilor ruseşti.
În prezent, îngrijorarea oficialilor occidentali se manifestă faţă de luptele de lângă centrala nucleară Zaporojie din sudul ţării. Specialiştii susţin că principalul risc pentru centrală este deconectarea de la reţeaua electrică şi nu neapărat bombardamntele.
Fără o conexiune la energia electrică, centrala ar fi forţată să se folosească de generatoare pe diesel pentru a menţine în funcţiune sistemele de răcire ale reactoarelor nucleare. Un accident nuclear în Zaporojie ar produce efecte devastatoare pentru ţări precum Ucraina, Republica Moldova, România, Bulgaria, Belarus şi Turcia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro