Raport AmCham: Cazurile de corupţie din România trebuie pedepsite mai mult prin "coerciţii financiare"

Postat la 25 octombrie 2012 19 afişări

Cazurile de corupţie din România ar trebui să fie pedepsite mai mult prin "coerciţii financiare" şi mai puţin prin sancţiuni penale, aşa cum se întâmplă în prezent, penalizarea pecuniară fiind mai dureroase în unele cazuri, a declarat, joi, Sorin Mândruţescu, preşedintele AmCham.

"România se axează prea mult pe elementul penal al abordării corupţiei. Dacă ne-am duce mai mult pe zona fiscală sau financiară, ar fi mai bine, aşa cum se întâmplă în cazul altor state. Este o temă de dezbatere, coerciţia financiară este mai dureroasă decât cea penală", a spus Mândruţescu, la lansarea raportului "Priorităţi pentru România". În opinia sa, corupţia şi evaziunea fiscală rămân probleme care afectează credibilitatea României atât pentru investitorii locali, cât şi cei străini. În ceea ce priveşte lupta anticorupţie, raportul AmCham precizează că eforturile României de a moderniza legislaţia penală pentru eradicarea fenomenului trebuie să fie sprijinite în continuare, prin acţiuni mai eficiente de aplicare a legii, pentru a descuraja luarea de mită, precum şi printr-o aplicare mai eficientă a sistemelor internaţionale de cooperare judiciară în vederea stoparii schemele de corupţie transfrontalieră.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amcham,
mita,
spaga,
coercitii
/actualitate/raport-amcham-cazurile-de-coruptie-din-romania-trebuie-pedepsite-mai-mult-prin-coercitii-financiare-10256652
10256652
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.