Rareş Bogdan: Nu ne opunem creşterii salariului minim, dar dorim măsuri de compensare pentru firme
Partidul Naţional Liberal nu se opune creşterii salariului minim, dar ne dorim măsuri de compensare pe care societăţile comerciale, angajatorii, capitaliştii români, capitalul privat românesc să le primească, spune prim-vicepreşedintele liberalilor Rareş Bogdan.
„Ca să anulăm orice fel de speculaţie care a apărut sau a fost împinsă în spaţiul public, Partidul Naţional Liberal nu se opune creşterii salariului minim”, spune la Antena 3 Rareş Bogdan.
El afirmă că „este absolut firesc” ca liberalii să susţină creşterea la 740 euro a salariului minim.
„Dorim măsuri de compensare pe care societăţile comerciale, angajatorii, capitaliştii români, capitalul privat românesc să le primească, discutate împreună cu asociaţiile de resort, cu asociaţiile patronale, care ne propun ca una dintre măsuri să fie o deducere, o netaxarea de 300 lei din creşterea care se produce de 400 lei la salariul minim, de la 3300 la 3.700 lei, adică la 740 euro”, încheie Bogdan.
Liderii coaliţiei de guvernare se întrunesc, luni, de la ora 15.00, pentru a discuta despre majorarea salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro