Răstunare de situaţie în cazul atacului din Germania. Teroristul pare a fi anti-religie şi anti-imigraţie

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 21 decembrie 2024 33 afişări

Reiner Haseloff, prim-ministru al landului Saxonia-Anhalt din estul ţării, a declarat că presupusul autor, Taleb al-Abdulmohsen, nu era cunoscut de poliţie ca islamist.
 
Profilul lui Al-Abdulmohsen pe site-ul de socializare X indică faptul că acesta este un critic feroce al islamului.
 
Presa germană a raportat că acesta este un activist care i-a ajutat pe opozanţii regimului din Arabia Saudită să fugă din ţară şi să solicite azil în Europa.
 
Abdulmohsen ar fi intrat cu BMW-ul său negru X5 în piaţa de Crăciun din centrul oraşului Magdeburg, vineri seară, puţin după ora 19.00, lovind zeci de persoane înainte de a fi arestat de poliţie.
 
O înregistrare video difuzată pe reţelele de socializare arată cum ofiţerii îl înconjoară la o staţie de tramvai. El a fost văzut întins la pământ lângă vehiculul său, o maşină închiriată cu numere de înmatriculare din Munchen, iar ulterior a fost condus pentru interogatoriu.
 
Autorităţile din Saxonia-Anhalt au declarat că patru persoane au murit în urma atacului şi că peste 200 de persoane au fost rănite, dintre care 41 grav. Cancelarul Olaf Scholz a vizitat sâmbătă locul atacului.
 
Spiegel Online a relatat că a fost un activist care a ajutat persoane - în special femei - să fugă din Arabia Saudită şi a condus un site de internet care furniza informaţii despre sistemul german de azil. În 2019, el a acordat interviuri despre activităţile sale pentru două ziare germane, în care şi-a exprimat ura faţă de islam.
 
Într-unul dintre acestea, el a declarat că s-a „rupt” de religie în 1997.
 
„Viaţa în Arabia Saudită mi s-a părut un calvar, trebuie să pretinzi că eşti musulman şi să urmezi toate ritualurile”, a spus el. „Ştiam că nu mai pot trăi în frică şi când mi-am dat seama că până şi activismul anonim îmi va pune viaţa în pericol ca fost musulman saudit, am cerut azil”.
 
În cealaltă, el a declarat că a scris mesaje care criticau islamul pe un forum de internet condus de activistul încarcerat Raif Badawi şi că, ulterior, a primit ameninţări la adresa vieţii sale.
 
„Voiau să mă „măcelărească” dacă mă întorceam vreodată în Arabia Saudită”, a spus el. 
 
În ultimele luni, el părea să se fi îndepărtat de activism şi să fi adoptat o atitudine extrem de critică faţă de autorităţile germane. El îmbăţişa teoriile conspiraţiei asociate mai des cu dreapta naţionalistă.
 
Într-o postare pe X din noiembrie, în care prezenta „cererile opoziţiei liberale saudite”, el a cerut Germaniei să „îşi protejeze graniţele împotriva imigraţiei ilegale”. 
 
 „A devenit evident că politica frontierelor deschise a Germaniei a fost planul [fostului cancelar Angela] Merkel de a islamiza Europa”, a scris el. 
 
La începutul acestei luni, el a fost intervievat de un blog anti-islam şi a acuzat autorităţile germane că desfăşoară o operaţiune secretă de vânătoare a foştilor musulmani saudiţi, în timp ce acordă azil jihadiştilor sirieni

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
germania,
religie,
arabia saudita,
craciun,
islamism,
piata
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori