Răsturnare de situaţie: Joe Biden ar putea fi înlocuit de unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi. Miza este „moştenirea” fondurilor de campanie
La doar câteva momente după finalul dezbaterii dintre Trump şi Biden, Kamala Harris, vicepreşedinta SUA i-a luat apărarea şefului său, iar acum este posibil să-l înlocuiască, scrie FT.
Pe măsură ce sprijinul de care se bucură preşedintele SUA se reduce în interiorul Partidului Democrat, Kamala Harris este una dintre favoritele pentru a-i lua locul. Ar putea aceasta să aibă o performanţă mai bună decât Biden?, asta este întrebarea pe care şi-o pun toţi democraţii.
„Este cea mai bună variantă dacă Biden alege să se retragă. Cred că se va descurca destul de bine împotriva lui Trump”, a declarat Alan Patricof, unul dintre cei mai mari donatori ai Partidului Democrat.
Kamala Harris se bucură de un avantaj unic, aceasta ar moşteni toţi banii de campanie strânşi până acum deoarece deja candidează împreună cu Biden. Transferarea fondurilor către alt candidat ar fi dificilă.
Cu toate acestea, nu toţi donatorii sunt de acord cu varianta candidaturii Kamalei Harris. „Kamala ar fi un dezastru. Mai bine am merge cu un candidat care abia poate să vorbească”, a explicat un susţinător din New York.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro