Război al companiilor din energie: Hidroelectrica ameninţă că va da în judecată Transelectrica şi CEZ
Încercarea de a transfera o parte din răspundere, pentru recentul incident din reţeaua de alimentare cu energie electrică din judeţele Vâlcea şi Argeş, în sarcina Hidroelectrica este tendenţioasă şi prejudiciabilă, urmând să acţionăm în judecată pe cei doi operatori de transport şi distribuţie pentru prejudiciile materiale şi morale suferite, informează un comunicat al Hidroelectrica remis Business Magazin.
În data de 01.06.2016, în jurul orei 16:00 a avut loc un eveniment în reţeaua de alimentare cu energie electrică din zona judeţelor Vâlcea şi Argeş care a condus la rămânerea fără alimentare cu energie electrică a consumatorilor din zonele de nord ale celor două judeţe, precum şi a marilor consumatori industriali din municipiile Rm. Vâlcea, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. Valoarea totală a consumului nealimentat a fost de aprox. 170 MW. Totodată, a fost întreruptă o producţie de cca. 630 MW aferentă centralelor hidroelectrice de pe râurile Olt, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi CET Govora, informeaz[ Transelectrica. Comunicatul Transelectrica arata ca evenimentul s-a produs în condiţiile retragerii din exploatare pentru lucrări accidentale a unei linii de înaltă tensiune din reţeaua de transport a energiei electrice, precum si a apariţiei unor fluxuri de putere mari atât în reţeaua de transport cât şi în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, generate de o producţie de energie crescută în centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeş şi Dâmboviţa ca urmare a unui nivel crescut de hidraulicitate.
În aceste condiţii au declanşat o linie de 220 kV din reţeaua de transport a energiei electrice şi unele linii de 110 kV din reţeaua de distribuţie. Interventia echipelor operative şi a personalului de comandă operativă din cadrul centrelor de dispecer CEZ DISTRIBUŢIE şi TRANSELECTRICA a fost promptă, pentru a restabili alimentarea staţiilor de transformare a energiei electrice din zonele afectate, mai arata comunicatul Transelectrica.
In replica, Hidroelectrica arata ca exploatarea grupurilor hidroenergetice de pe Olt, Arges si Dambovita la putere nominala nu este de natura sa produca dezechilibre in reteaua de transport si distributie. Acest regim de exploatare fiind unul normal atat din punct de vedere tehnico-energetic cat si comercial. Cei doi operatori au obligatia de a asigura capacitate de transport si distributie pe un astfel de regim de exploatare pentru orice interval orar din cele 8760 de ore ale unui an calendaristic si sa asigure si o rezerva de transport suplimentara peste regimul de expoatare la nominal al tuturor producatorilor si consumatorilor racordati la reteaua de transport a SEN. "Informarea comuna Transelectrica- CEZ este construita pe un neadevar. In data de 01.06.2016 Hidroelectrica functiona cu amenajarea Olt Mijlociu la o putere de doar 380 MW, mult sub puterea nominala de transport de 450 MW alocata Hidroelectrica. Acest regim de exploatare pentru 1 iunie 2016 a fost notificat Transelectrica cu o zi inainte, respectiv pe 31 mai 2016. Deci fluxurile de putere generate de Hidroelectrica au fost cu 70 MW sub puterea nominala de transport, nefiind de natura sa creeze dezechilibre in retea. O atare dezinformare este de natura sa transfere atentia opiniei publice de la cei in drept responsabili catre Hidroelectrica, care nu numai ca nu are nicio culpa, dar a si reactionat in timp real de la declansarea avariei in reteua de transport si distributie prin pornirea grupurilor de la centralele proprii, neafectate de incident in scopul compensarii dezechilibrelor de retea. Astfel, progresiv intr-un interval de circa 6 minute am pornit grupurile hidroenergetice Lotru-Ciunget (510 MW), Raul Mare Retezat (220 MW), Galceag (70 MW), Sugag (70 MW), restabilind deficitul de putere de 380 MW deconectati de pe reteua CEZ si 100 MW de pe reteau Transelectrica, evitand astfel o pana generalizata de curent, similara cu cea inregistrata in 1977 si care putea sa genereze pagube de miliarde de euro Romaniei. Este inadmisibil ca intr-o perioada in care sunt atentionari si notificari de coduri galbene, portocalii si rosii de depasire a debitelor multianuale si de inundatii pe mai multe bazine hidrografice din tara, Transelectrica sa-si indisponibilize o linie de 220 KV de la Arefu-Arges in vederea toaletarii copacilor. O astfel de operatiune se poate efectua in orice alt interval de timp, cand nu exista atentionari hidrologice", incheie Hidroelectrica.
CEZ Distributie [i Transelectrica au reactionat la comunicatul Hidroelectica, aratand apariţia unor fluxuri de putere mari în reteaua de transport şi în reţeaua de distributie a energiei electrice, generate de productia crescută de energie din centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeş şi Dâmboviţa ca urmare a nivelului crescut de hidraulicitate, nu reprezintă cauza generatoare a evenimentul, ci doar una din condiţiile care descriu situaţia reală existentă în momentul apariţiei evenimentului.
Interpretarea conform căreia această condiţie reprezintă o atribuire a răspunderii pentru producerea evenimentului către producătorul de energie electrică HIDROELECTRICA SA aparţine exclusiv unei părţi a presei, în realitate această situaţie nereprezentând un regim de funcţionare în afara limitelor normale.
Reiterăm menţiunea că în perioada imediat următoare cei doi operatori de reţea vor efectua o analiză comună a evenimentului care face obiectul informării iniţiale, pentru identificarea cauzelor tehnice care au condus la declanşările succesive din reţelele de transport şi de distribuţie, orice interpretare anterioară rezultatelor acestei analize putând conduce la informarea eronată a opiniei publice.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro