Cei mai mulţi dintre tineri ies din băncile şcolii şi orbecăie prin viaţă, cel puţin primii ani. Cu joburi necalificate, prost plătite, se uită la Vest şi unii pleacă acolo. Alţii fac facultăţi degeaba, vezi cazul profesorilor debutanţi cu 2.000 de lei pe lună, care fac Glovo în timpul liber.

S-au dezbătut intens legile educaţiei în 2022, reforma care aducea, teoretic, sistemul educaţional românesc în al treilea deceniu al secolului pe care îl trăim. Preşedintele Klaus Iohannis a lansat proiectul România Educată – dezbateri, propuneri, declaraţii. Toate acestea, însă, fără alocare bugetară, rămân în cel mai un caz utopii. În cel mai rău caz, praf în ochi.

În proiectul de buget pentru 2023 se propune o alocare pentru Ministerul Educaţiei de 33 mld. lei, care este, mai mult sau mai puţin, echivalentul a 2% din PIB. O lege în vigoare, încălcată de legea bugetului de stat în fiecare an, care are o forţă juridică mai mare, este cea Educaţiei care spune să i se aloce 6% din PIB. Este complicat însă, pentru că o reformă serioasă în educaţie produce efecte în ani de zile, zeci poate. Or, calculele politice nu se întind pe atâţia ani.

Spiru Haret, omul căruia îi poartă numele şcoli, licee şi universităţi (private, OK) din România, a reuşit să înceapă să aducă şcoala în mediul rural în 1900. Prima generaţie de intelectuali ai României ca produs al reformei lui Haret au intrat în atenţie abia în perioada interbelică. Iată, 18 ani cel puţin. Ce om politic actual face acum calcule pe 20-30 de ani?

Situaţia actuală a inserţiei tinerilor pe piaţa muncii este, într-un cuvânt, dezastru. Cele mai recente date de la Institutul  Naţional de Statistică (INS), arată că şomajul în rândul tinerilor este cam la 20%, chiar dacă şomajul în general este redus. Cu alte cuvinte, 2 din 10 tineri din România nu sunt nicăieri: nici în piaţa muncii, nici pe băncile şcolii. Orbecăie prin viaţă.

Problemele sunt multiple, dar nu există niciun punct de plecare pentru rezolvări. Declarativ, dă bine: educaţia pe primul loc, dar până la bani. Iar cifrele nu mint, vorba preşedintelui Iohannis: „sunt reci, obiective”. Ce spun cifrele, aşadar: ca pondere în PIB, alocarea bugetară pentru Educaţie este una dintre cele mai mici din ultimii ani, în 2023. În ultimii ani, educaţia nu a primit mai mult de 3% din PIB, în ciuda declaraţiilor.

Ce treabă au toaletele din curte din miile de şcoli cu calitatea actului educaţional, se întreba, anul acesta, fostul ministru al educaţiei Sorin Câmpeanu. Au totul de-a face, de fapt. Probabil şi consecinţe directe, dar relevă un lucru simplu: câţi bani dă guvernul pe educaţie. Doi. La sută din PIB.