Reacţia lui Iohannis după declanşarea crizei din Republica Moldova
Faţă de evoluţiile politice recente din Republica Moldova, preşedintele Klaus Iohannis adresează tuturor forţelor politice din această ţară un apel ferm pentru respectarea democraţiei şi a statului de drept, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Stabilitatea Republicii Moldova este esenţială pentru continuarea parcursului european al acestui stat, care s-a angajat să ducă la îndeplinire un amplu proces de reforme, inclusiv în ceea ce priveşte statul de drept şi buna guvernare, în conformitate cu angajamentul său faţă de Uniunea Europeană, în baza Acordului de Asociere. Această situaţie de criză poate fi rezolvată în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova doar prin dialogul responsabil al tuturor forţelor politice, care trebuie să manifeste calm şi reţinere în această perioadă şi să acorde astfel prioritate stabilităţii politice a ţării", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Pavel Filip, care a preluat funcţia de preşedinte interimar al Rep. Moldova, după suspendarea lui Igor Dodon a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în data de 6 septembrie.
Citiţi mai mult pe mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro