Reacţia Vaticanului la predicţiile privind sfârşitul lumii
Directorul Observatorului astronomic al Vaticanului, preotul José G. Funes, atrage atenţia că ipotezele maya privind sfârşitul lumii sunt "false", explicând că, din punct de vedere creştin, nu va exista un sfârşit al lumii, ci o transformare a acesteia, spre viaţă, într-un moment viitor necunoscut.
"Oamenii au avut mereu întrebări despre originea lor şi despre existenţă. De unde venim şi unde mergem? - aceasta este întrebarea care a străbătut mileniile. De multe ori, la această întrebare pot fi date răspunsuri neraţionale. În presă şi pe Internet, se vorbeşte zilele acestea despre sfârşitul lumii, pe care mayaşii l-ar fi prevăzut pe 21 decembrie 2012. Dacă facem o căutare pe Google, pe acest subiect sunt 40 de milioane de rezultate.
Conform acestei aşa-numite profeţii, ar urma să se producă o aliniere a planetelor şi a Soarelui cu centrul Căii Lactee, precum şi o inversare a polilor magnetici ai Terrei. Nu merită să discutăm fundamentele ştiinţifice ale acestor afirmaţii (evident false)", explică, în revista oficială a Vaticanului - Osservatore Romano -, preotul José Gabriel Funes, directorul Observatorului astronomic al Bisericii Romano-Catolice.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro