Reguli noi pentru şoferii de ridesharing:Ce trebuie să facă acum soferii de Uber şi de Bolt pentru a putea circula in România
Şoferii care îşi câştigă pâinea prin intermediul aplicaţiilor de ridesharing, precum Uber şi Bolt, se confruntă cu noi reguli de participare la piaţă, în conformitate cu propunerea legislativă privind activităţile de transport alternativ cu un vehicul cu şofer „VTS” – care se apropie cu repeziciune de aprobarea Senatului.
Propunerea legislativă iniţiată de senatorul PSD Ionel-Daniel Butunoi şi semnată de un grup de parlamentari PSD, ALDE şi PNL vrea să creeze un cadru legal pentru autorizarea, organizarea şi controlul serviciilor de transport alternativ.
Prin urmare, proiectul aduce o serie de reguli pentru firme şi o serie de reguli pentru şoferi. Astfel, şoferii trebuie să aibă un cazier complet curat şi să nu fi avut permisul suspendat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau conducere sub influenţa drogurilor.
În cea mai recentă variantă a proiectului, care a primit deja aviz favorabil de la majoritatea comisiilor din Parlament, cei care operează prin intermediul platformelor de ridesharing vor fi nevoiţi să dea bon fiscal clienţilor.
Mai mult, proiectul obligă şoferii să obţină un certificat de astestare profesională pentru transport de persoane în regim de închiriere.
În expunerea de motive iniţiatorii susţin că „asimilarea acestor platforme de rezervare unor servicii de transport în regim de taxi conform cadrului actual ar schimba complet modul de business ala acestora şi ar limita considerabil sau chiar ar împiedica funcţionarea acestora pe piaţa din România prin urmare este nevoie de o reglementare specifică, în interesul cetăţeanului şi al economiei româneşti”, se arată în expunerea de motive.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro