Revoltă la Carrefour în România: Cu cât sunt plătiţi angajaţii
Mai bine de o treime dintre cei peste 17.000 de angajaţi ai Carrefour sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, adică cu 3.300 de lei brut, respectiv 2.079 de lei net.
♦ Salariul minim pe economie e de 2.079 de lei net pe lună ♦ O parte dintre angajaţii Carrefour de pe plan local au demarat un protest, ca urmare a faptului că salariile le-au fost reduse odată cu taxarea tichetelor de masă cu încă 10%, respectiv contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
Mai bine de o treime dintre cei peste 17.000 de angajaţi ai Carrefour sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, adică cu 3.300 de lei brut, respectiv 2.079 de lei net.
„Luând în considerare entităţile juridice prin care compania este prezentă în România cu magazine integrate, avem astăzi o treime (34,73%) dintre angajaţi cu salariul de încadrare la nivelul salariului minim brut garantat în plată“, au răspuns oficialii Carrefour la solicitarea ZF.
În general, în comerţul alimentar, poziţiile de lucrător comercial şi casier sunt cele mai prost plătite. Totodată, peste 70-80% dintre angajaţii marilor retaileri ocupă astfel de posturi, conform celor mai recente date ZF.
Tocmai din cauza salariilor mici, fluctuaţia de personal e foarte mare în domeniu, printre cele mai mari din economie, undeva la 25%, conform informaţiilor ZF din piaţă. Asta înseamnă că unu din patru salariaţi îşi schimbă jobul într-un an.
Tot din cauza salariilor, o parte dintre angajaţii Carrefour au demarat recent un protest.
„Potrivit liderilor de sindicat, schimbările legislative din ianuarie 2024, care au dus la taxarea suplimentară cu 10% a tichetelor de masă, reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate, au fost factorul declanşator“, spun reprezentanţii Carrefour. Ei adaugă că au avut întâlniri cu delegaţii tuturor sindicatelor pentru a pune bazele agendei negocierilor anuale, având în vedere că acordurile colective de munca expiră la data de 31 iulie 2024.
„Scopul acestor întâlniri este acela de a discuta şi semna un nou Contract Colectiv de Muncă, care să ne permită să definim împreună politica de salarizare şi beneficii pentru anii 2024-2025, dar şi să stabilim detalii privind condiţiile de muncă, programul de lucru, precum şi măsurile de sănătate şi securitate la locul de muncă, toate acestea contribuind la îmbunătăţirea dialogului social în cadrul organizaţiei noastre. Am lansat invitaţia pentru a începe negocierile pentru noul Contract colectiv de muncă anticipat, imediat după sărbătorile de Paşte.“
Oficialii Carrefour, unul dintre cei mai mari angajatori din economia locală, nu oferă detalii privind salariul mediu în companie. Ei spun însă că au operat majorări succesive în ultimii ani.
„Salariul mediu în cadrul Carrefour a crescut cu 40% în noiembrie 2023 faţă de ianuarie 2021. Am obţinut acest nivel prin creşteri succesive anuale, peste rata inflaţiei, care au fost de peste 10%, atât în 2022 (13,8%), cât şi în 2023 (10,4%)“, spun reprezentanţii companiei fără a oferi însă cifre privind salariulcel mediu la nivel de grup în România.
Rata inflaţiei comunicată de INS a depăşit 16% în decembrie 2022, pentru a coborţ la sub 7% în aceeaşi lună a anului trecut.
„În ultimii trei ani, aceste creşteri salariale s-au situat, totodată, şi peste practica pieţei, cu până la două puncte procentuale. Mai exact, în cadrul Carrefour România am atins un nivel de creştere anuală de 9-10% faţă de 8-9% de la nivelul pieţei generale, demonstrând angajamentul nostru faţă de echipă“, adaugă oficialii grupului francez.
În ianuarie 2024, salariul mediu net pe economie a fost de 4.859 de lei, în scădere cu 4,3% versus decembrie 2023. În comerţ (comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor pi a motocicletelor), el a fost de 4.299 de lei, cu 5,2% sub nivelul din luna anterioară. Astfel, un salariat din comerţ (de orice fel, nu există o statistică diferenţiată pe tipuri de comerţ) câştigă cu 11,5% sub media naţională.
Subiectul salariului a fost multă vreme unul tabu în comerţul alimentar modern, o piaţă care angajează aproximativ 100.000 de oameni, iar asta pentru că lucrătorii comerciali şi casierii erau în bună parte plătiţi cu minimul pe economie. În ultimii ani însă, pe fondul unei pieţe a muncii tot mai competitive, unii retaileri - în frunte cu Lidl şi Kaufland - au început să facă publice aceste valori. Şi nu doar atât, ci anunţă anual creşterile oferite şi orice alte beneficii suplimentare. Carrefour nu se numără însă printre aceşti comercianţi care comunică proactiv aceste aspecte.
„Venitul net este completat cu sporuri de noapte şi weekend - pentru lucrul în zi de sărbătoare naţională, cupoane ce pot fi cheltuite în magazin şi tichete de masă, care începând cu septembrie 2023 au fost majorate la valoarea de 35 lei (fapt ce a condus la dublarea venitului mediu, din tichetele de masă, în ultimii doi ani). Totodată, din pachetul de beneficii fac parte şi asigurarea medicală privată, prima de vacanţă, prima de Paşte şi Crăciun, prima pentru evenimente majore din viaţa lor, precum căsătoria sau naşterea unui copil“, adaugă oficialii Carrefour la solicitarea ZF, fără a oferi însă cifre privind venitul net minim ori mediu în companie.
Carrefour are local circa 450 de magazine sub mai multe formate. E vorba de hipermarketuri, de magazine Market (supermarketuri), de unităţi Integrated Express (proximitate modernă), de francize, de Supeco (un mix de discount şi cash&carry) şi de magazinele Cora (preluate în 2023). Acestora li se adaugă operaţiunile online.
Carrefour România a avut în 2022 (ultimul an pentru care există date publice) unbusiness total de peste 14,7 mld. lei (circa 3 mld. euro), cu 12,6% mai mare decât în 2021. După cifra de afaceri, grupul a fost în 2022, în România, al treilea cel mai mare jucător din retailul cu dominantă alimentară. Între timp, Carrefour a preluat Cora România, reţea care a închis anul 2022 cu afaceri de 1,51 mld. lei, cu 2,5% mai mici decât în 2021, fiind singurul retailer modern pe minus.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro