♦ Durata medie de viaţă a unui român este de circa 75 de ani, adică zece ani peste vârsta oficială de pensionare ♦ „Nu există un cont pentru fiecare. Banii se duc într-o găleată mare, care este bugetul. Din care sunt plătite investiţiile, achiziţia de bunuri şi servicii, desigur şi pensiile. Noi avem o problemă structurală cu bugetul.”

Un angajat român cotizează la sistemul de pensii circa 652.000 de lei în cei 35 de ani de activitate profesională ceruţi de lege. La final, pensia medie este de 40% - 50% din salariul pe care-l câştiga. Statisticile Eurostat arată că speranţa de viaţă medie în România este de circa 75 de ani, adică cu zece ani peste vârsta de pensionare, iar în aceşti ani pensionarul nu primeşte înapoi nici măcar jumătate din cât a cotizat toată viaţa la sistemul de pensii.

Aşadar, fiecare român cotizează la pensie 25% din salariu, dintre care 3,75% se distribuie la fondul de pensii private. Astfel, 21,25% din salariu se duce la sistemul public de pensii. Calculând pe baza unui salariu mediu brut de 7.300 lei, putem să spunem că se duc la sistemul public de pensii circa 1.550 de lei pe lună. Presupunând că un angajat se pensionează la limita de vârstă de 65 de ani, are cotizaţia de 35 de ani cerută de lege şi a avut salariul mediu pe economie din prezent, la sfârşitul vieţii profesionale totalul cotizat ar ajunge la aproape 652.000 de lei, adică puţin peste 131.000 de euro.

Pensia medie din România a ajuns la puţin peste 2.000 de lei în luna iulie a acestui an, iar dacă durata medie de viaţă după pensie este de 10 ani, el primeşte înapoi doar 240.000 lei, adică jumătate din suma cu care a contribuit. Atunci, de ce sistemul public de pensii este pe deficit?

Sunt multe cauze, spun economiştii. Una ar fi că cele 25 de procente din salariu brut reţinute angajatului de Fisc pentru contul de pensii se duc într-o „găleată mare”, care este bugetul consolidat al statului. De acolo, banii se împart – la bunuri şi servicii, la investiţii şi, desigur, la pensii.

Deşi Institutul Naţional de Statistică publică regulat veniturile obţinute la fondul public de pensii, realitatea este că acest fond nu este separat de bugetul consolidat, iar administraţia se poate înfrupta din el şi apoi pune la loc din bugetul de stat.

Apoi, urmează pensiile speciale, pensia minimă garantată în plată şi cea mai gravă problemă, demografia.

„Sistemul public de pensii este o schemă Ponzi finanţată de stat”, spune economistul Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România.

Sistemul public de pensii a fost inventat în vremea cancelarului Bismarck, şef al Prusiei între 1862 şi 1890. El presupune solidaritatea între generaţii, adică plătesc azi pentru generaţia din spate şi voi fi plătit de generaţia ce vine.

„Schema a funcţionat bine atâta vreme cât cei care intrau în «câmpul muncii» erau mai mulţi decât cei care ieşeau. În România, din 2030, numărul celor care ies va fi mai mare decât al celor care intră. Azi pensia reprezintă între 40% şi 50% din salariul fostului angajat. După 2030 va fi şi mai mică”, spune Codirlaşu.

Azi, lucrurile sunt îngreunate şi de „pensiile speciale”. Deşi unii îi scot dintre „speciali” pe militari şi pe poliţişti, ei tot „speciali” rămân, pentru că pensia lor nu este legată de contribuţia lor efectivă la sistemul de pensii.

„Când cineva iese la pensie la 45 de ani – militar, poliţist – cu o pensie peste a celorlalţi, înseamnă că el nu mai contribuie vreme de 20 de ani la sistemul public de pensii, dar beneficiază de 20 de ani în plus la pensia la care nu a contribuit. El primeşte bani din banii celor care contribuie, nu din banii lui. Apoi pensia minimă obligatorie în plată, pentru cei care nu au contribuit, deşi mică, înseamnă şi ea ceva în bugetul de pensii”, spune Codîrlaşu.

Economistul Laurian Lungu crede că pensiile sunt sau vor fi pe viitor peste nivelul de 50% din ultimul salariu pentru că sunt actualizate cu inflaţia (inflaţia muşcă cumplit din veniturile celor mai săraci), dar admite că cel care, potrivit statisticilor, mai trăieşte, în medie, doar zece ani după pensionare nu-şi va primi toţi banii înapoi.

„Nu există un cont pentru fiecare. Banii se duc într-o găleată mare, care este bugetul. Din care sunt plătite investiţiile, achiziţia de bunuri şi servicii, desigur şi pensiile. Noi avem o problemă structurală cu bugetul. Sistemul a mers atâta vreme cât numărul contribuabililor a fost mai mare decât numărul pensionarilor. Şi de aici încep problemele”, spune Lungu.

Potrivit INS, bugetul public de pensii a fost pe excedent până în vremea guvernului Năstase, de acum 20 de ani, apoi a intrat pe deficit. Liberalizarea vizelor a fost bună pentru România, dar milioane de oameni au plecat şi nu mai contribuie la pensiile celor de aici. Pentru 3-4 milioane de români, „solidaritatea între generaţii” se petrece în Italia, în Spania sau în Germania, nu aici.