România avea la finele anului trecut 997 km de autostrăzi, în creştere cu 48 km fată de 2022. Un sfert din reteaua rutieră sunt drumuri pietruite şi de pământ

Autor: Roxana Rosu Postat la 22 aprilie 2024 33 afişări

România avea la finele anului trecut 997 km de autostrăzi, care reprezentau 5,6% din lungimea totală a drumurilor, în creştere cu 48 km fată de 2022, arată datele INS publicate luni.

De asemenea, există şi 70 km (0,4%) drumuri expres.

În total, lungimea reţelei de drumuri publice totaliza 86.388 km, din care 17.677 km (20,4%) drumuri naţionale, 35.046 km (40,6%) drumuri judeţene şi 33.665 km (39,0%), drumuri comunale.

În afară de autostrăzi şi drumuri express, 6.189 km (35%) erau drumuri internaţionale.

Din punct de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 2.161 km (12,2%) erau drumuri cu 4 benzi, 311 km (1,8%) drumuri cu 3 benzi şi 37 km (0,2%) drumuri cu 6 benzi.

Lungimea drumurilor judeţene cuprindea în proporţie de 51,5% drumuri modernizate şi 35,1% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, jumătate din drumuri (42.692 km) sunt modernizate (în proporţie de 94,2% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 24% (20.671 km) sunt drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 26,7% (23.025 km) drumuri pietruite şi de pământ.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 27,5% din lungimea drumurilor modernizate şi 39,4% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Căi ferate

În ceea ce priveşte căile ferate, acestea au  lungime totală de 10.611 km, din care 99,1% linii cu ecartament normal, 0,9% (91 km) linii cu ecartament larg şi 5 km linii cu ecartament îngust.

Densitatea liniilor la 1000 km2 teritoriu era de 44,5‰.

Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (206,3‰), regiunea Vest (60,0‰), regiunea Nord-Vest (47,8‰) şi regiunea Sud-Muntenia (43,8‰).

La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5.961 km, reprezentând 56,2% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
drumuri,
benzi,
publicare,
autostrazi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.