„Ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) au făcut progrese majore în ceea ce priveşte tranziţia lor energetică în ultimii ani. Regiunea acoperă circa 20% din populaţia UE, 15% din PIB-ul UE şi 17% din cererea de energie, dar cu toate acestea reprezintă numai 7%, respectiv 12% din capacitatea UE de proiecte eoliene şi solare“, arată un studiu realizat de analiştii de la EMBER, un think-tank axat pe identificarea soluţiilor privind tranziţia către energia regenerabilă. 

♦ Într-un scenariu superoptimist, în care toate lucrurile se leagă pe plan local, România ar putea termina această decadă cu proiecte noi de energie verde de circa 26,7 GW, capacitate aproape imposibil de imaginat în acest moment, când pentru 2023 se estimează puneri în funcţiune de numai 300 MW. Totuşi, pe un scenariu de bază, realist, România are şanse să termine anul 2030 cu 13,4 GW de energie verde în plus, iar dacă merge pe scenariul din PNIESC, planul naţional de energie verde, ar trebui să aibă circa 10 GW. Cu aceste cifre, România este a doua ţară ca potenţial verde din Europa Centrală şi de Est (ECE), după Polonia. Cea mai importantă întrebare este cât din acest potenţial se va transforma în investiţii reale şi câţi GW rămân pe hârtie.

„Ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) au făcut progrese majore în ceea ce priveşte tranziţia lor energetică în ultimii ani. Regiunea acoperă circa 20% din populaţia UE, 15% din PIB-ul UE şi 17% din cererea de energie, dar cu toate acestea reprezintă numai 7%, respectiv 12% din capacitatea UE de proiecte eoliene şi solare“, arată un studiu realizat de analiştii de la EMBER, un think-tank axat pe identificarea soluţiilor privind tranziţia către energia regenerabilă. Potrivit acestora, înscrierea economiilor din această zonă pe un traseu ambiţios din punctul de vedere al dezvoltărilor de energie verde ar putea duce la scăderea preţului cu 29% faţă de o abordare prudentă, stabilită prin planurile naţionale de energie verde. „Asta nu doar că ar face regiunea mult mai competitivă la nivelul UE, dar i-ar spori şi securitatea din punct de vedere energetic.“

Cert este că semnalele sunt foarte puternice la nivelul regiunii. Potrivit datelor Transelectrica, în acest moment există avize tehnice şi contracte de racordare la reţea pentru peste 10.000 MW în proiecte de energie eoliană şi solară. Dar ceea ce este şi mai interesant este că sunt cereri de racordare pentru 50.000 MW, o capacitate uriaşă raportată chiar la unităţile de producţie pe care le are România în acest moment. Fără dubiu, România este într-o efervescenţă fără precedent în ceea ce priveşte piaţa de energie verde, dar mo-mentul nu este lipsit de provocări.

„Anul trecut, capacitatea de eoliene şi solare la nivelul ECE a crescut cu 28%, mult peste media UE de 15%. Ungaria este un exemplu extrem de bun privind creşterile care se pot atinge. Ţara a pus în funcţiune aproape 1 GW de proiecte solare anul trecut, ajungând la 3 GW, de la numai 300 MW la nivelul anului 2017. Pe de altă parte, acum se confruntă cu blocaje la nivelul reţelei“, se mai arată în studiul EMBER.

În acest moment, România are 3 GW de energie eoliană, capacitate neschimbată de peste 10 ani, şi 1,5 GW de proiecte solare. Potrivit PNIESC, eolienele ar putea ajunge la 5,3 GW în 2030, iar solarele la 5,1 GW. Într-un scenariu realist de dezvoltare, eolienele pot ajunge la 6 GW, iar solare la 7,4 GW, iar în cel mai optimist scenariu capacitatea eolienelor ar putea fi de 10,2 GW, iar cea a solarelor de 16,5 GW în 2030. Mai toţi specialiştii din piaţă cu care a interacţionat ZF până acum dau ca cel mai probabil scenariul în care România va termina anul 2030 cu 10 GW noi de energie eoliană şi solară. Dar chiar şi această capacitate poate fi pusă sub semnul întrebării în contextul în care sunt mai multe probleme în sector de la aspecte ce ţin de legislaţie la lipsa forţei de muncă, procesul slab de atragere a fondurilor europene sau accesul greoi la finanţare. Mai mult, pentru unele dezvoltări, cum sunt eolienele din Marea Neagră, România nici măcar nu are o legislaţie.

„În Marea Neagră, România şi Bulgaria discută despre realizarea unei insule energe­tice care ar reduce costurile de infrastructură şi care ar putea integra energia verde în re­ţele naţionale, doar România având po­tenţialul de a instala 3 GW de energie eoliană offshore până la nivelul anului 2030“, se arată în studiul publicat recent de EMBER.

În total, potenţialul Mării Negre (pentru România şi Bulgaria) este estimat la 5 GW. Potrivit datelor din piaţă, în funcţie de complexitatea soluţiei tehnice, 1 MW de capacitate offshore poate costa între 1,5 şi 2 milioane de euro, astfel că dacă s-ar dezvolta toţi cei 5 GW investiţiile ar putea ajunge până la 10 miliarde de euro.

Dincolo de cifrele din studiile realizate de consultanţi, realitatea din teren arată că anul acesta România va avea 300 MW conectaţi la reţea, potrivit Transelectrica, în timp ce cei mai optimişti dezvoltatori indică un nivel de 500 MW. Capacitatea este foarte mică raportată la intenţii şi arată că România se confruntă şi cu o bulă speculativă în domeniul energiei verzi, care în sine cere o reglementare suplimentară. De exemplu, accesul democratic la reţea duce la avizarea unor proiecte de energie verde care în realitate nu au nicio şansă de dezvoltare. Solicitarea unor garanţii financiare, chiar în faza incipientă de avizare, ar fi însă foarte utilă şi ar putea să îi separe pe investitorii serioşi de speculanţi, spuneau recent avocaţii de la Bondoc şi Asociaţii.